Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mariana Mihuţ, o mamă sado-maso

Publicat in Romania Libera, luni 24 ianuarie 2011 ·

Marele regizor rus Yuri Kordonsky, ucenicul şi mai marelui director de scenă Lev Dodin, a revenit pentru a cincea oară la Teatrul Bulandra, unde a montat şi de această dată tot un text rusesc.

Dacă la precedentele „aventuri" dramatice bucureştene mizase pe nume grele precum Cehov, Gogol şi Dostoievski, de data aceasta regizorul a ales un text contemporan. El a dramatizat romanul de debut al tânărului regizor de film Pavel Sanaev, „Îngropaţi-mă pe după plintă". Cartea autobiografică a avut vânzări-record nu doar în Rusia, unde atât autorul, cât şi alţi membri ai familiei sale sunt artişti cunoscuţi, ci în întreaga lume. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că romanul nu are nimic din ingredientele unei cărţi menite să devină bestseller: nu face aşa-zise dezvăluiri incendiare precum „Codul lui Da Vinci", nu e vreun policier plin de mistere precum saga din seria „Millenium", nu are o poveste lacrimogenă sau scene erotice incendiare. Ceea ce are însă din plin această carte este o poveste cât se poate de autentică, o dramă umană cu care este imposibil să nu empatizezi. Numai că literatura şi teatrul sunt două arte diferite, şi succesul romanului nu era câtuşi de puţin un cec în alb pentru regizorul Yuri Kordonsky. Pentru a câştiga acest pariu, Kordonsky a decis să dramatizeze chiar el romanul, iar traducerea piesei i-a fost încredinţată Maşei Dinescu, a cărei tălmăcire este o capodoperă în sine.

Marian Râlea - copilul magic

Pe scena goală apare personajul povestitor. El este Saşa Saveliev adult (alter ego-ul scriitorului Pavel Sanaev), care începe să spună povestea lui Saşa Saveliev băieţelul de 9 ani. Pe măsură ce amintirile încep să-l „locuiască", spaţiul de joc se „mobilează" şi se „populează". Ca sub ochiul unui scenograf atent, fiecare piesă de mobilier din vechea casă a bunicilor este adusă pe scenă şi pusă la locul ei, la cererea expre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 59 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 55 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 43 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 43 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°