Festivalul Sundance din acest an pune în prim-plan regizoarele şi religia. Nu lipsesc documentarele controversate, precum "The Greatest Movie Ever Sold". Sursa: REUTERS
Morgan Spurlock, autorul celebrului documentar "Super Size Me" (nominalizat la Oscar în 2004), care dădea lovitura de graţie corporaţiei McDonald’s, participă în 2011 la cel mai important festival american dedicat filmului independent cu o nouă peliculă.
"The Greatest Movie Ever Sold" explorează modul în care se practică "product placement-ul" pe marele ecran. Ideea unui astfel de proiect i-a venit cineastului observând rolul pe care Nissan Rogue îl interpreta în serialul TV "Heroes", iar apoi Morgan Spurlock a trecut la treabă: a început să sune la corporaţii pentru a le convinge să îi finanţeze documentarul, răsplata fiind o apariţie în el. "Am dat sute de telefoane la companii până când am găsit 15 care doreau să coopereze", a declarat regizorul.
Nu a arătat filmul nici unuia dintre reprezentanţii acestor corporaţii până la premiera de la Sundance din weekendul abia încheiat. Şi le-a rezervat câteva surprize. Reprezentanţii principalului său sponsor, POM Wonderful 100% Pomegranate Juice - care i-a furnizat regizorului un milion de dolari -, au constatat că Spurlock a inclus în film scena în care încerca să îi convingă să-i completeze bugetul explicându- le că va include în documentar o reclamă în care ilustrează faptul că sucul de rodii este un afrodiziac ideal pentru bărbaţi.
Cu religia la microscop
Din cele 117 lungmetraje care pot fi văzute la Sundance, o duzină au drept subiect religia sau protagonişti care se definesc prin credinţa lor, mult mai multe decât la ediţiile precedente, potrivit directorului de programe, John Nein. Dintre acestea, cel mai doldora de staruri este "Salvation Boulevard", în care Pierce Brosnan interpretează un p