Zăpada ieri căzută din ambundenţă ieri la Focşani i-a întrebuinţat serios pe muncitorii de la Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice. Până la începerea manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, aceştia au făcut curat „lună" în Piaţa Teatrului, acolo unde este aşteptat să vină, începând cu ora 15.30, preşedintele Traian Băsescu
Încă de la prima oră a dimineţii muncitorii s-au adunat cu toate efectivele în Piaţa Teatrului, acolo unde se desfăşoară manifestările Zilei Unirii Principatelor, pentru a îndepărta până şi ultimul fir de zăpadă de pe trutuar.
Asta pentru a da posibilitatea importanţilor oaspeţi prezenţi astăzi la Focşani, printre care şi preşedintele României, Traian Băsescu, să danseze în condiţii bune „Hora Unirii".
Programul manifestărilor va debuta la ora 11.00, la Muzeul Unirii, unde elevii de la Liceul Economic „Mihail Kogălniceanu" şi Colegiul Naţional „Al. I. Cuza" au marcat 152 de ani de la Mica Unire prin interpretarea unor scenete evocatoare.
La ora 15.30, în Piaţa Teatrului va avea loc un moment artistic evocator, purtând denumirea „Parfum de epocă la 24 ianuarie 1859", urmat de alocuţiunile autorităţilor.
Manifestările se vor încheia în jurul orei 16.30, cu tradiţionala „Horă a Unirii" şi cu defilarea militarilor din Garnizoana Focşani.