"C-aşa-i românul când se-nveseleşte", hârâie muzica la megafon. O parte dintre spectatori fluieră. O alta, de pe scări, aplaudă. Ca un animal de pradă, Traian Băsescu, râzând dintr-un ochi, se aruncă în mulţime, luând în piept toată furia ei. Proaspăt huiduită, Elena Udrea se prinde în horă. Vorbe umflate, paradă, butaforie, politicieni cât cuprinde, sfinţi părinţi şi o mulţime cenuşie şi nervoasă.

"Unirea s-a făcut de generaţiile tinere, care au pus ţara mai presus de viaţă", spune preşedintele. O frază bombastică, goală de conţinut, în care nimeni nu mai crede, sună acum, din gura d-lui Băsescu, de-a dreptul cinic. Mulţi dintre tinerii care trăiesc azi în România nu se întreabă ce fac ei pentru ţară şi nici măcar ce poate face ţara pentru ei, ci cum să scape mai repede. Cei care au înţeles că de la stat nu se pot aştepta la nimic bun, caută soluţii individuale şi încearcă să se descurce. Pentru aceşti români lucizi, unirea este doar o vorbă goală rostită de demagogi la ocazii festiviste.

Este dreptul oamenilor care au pierdut bani să huiduie în voie: nu vor mişca niciun muşchi de pe faţa autorităţii, dar cel puţin aşa se vor mai răcori. Este dreptul politicienilor şi populiştilor să fantasmeze pe câmpii despre scânteia care va porni o nouă Revoluţie. Este dreptul preşedintelui să creadă că a fost huiduit doar de militarii puturoşi, de penelişti şi pesedişti. Este dreptul pedeliştilor să se veselească. Dar nimeni, niciunul dintre aceştia, n-are dreptul să vorbească în numele poporului, pentru simplul fapt că poporul român nu există. Ca să existe, ar trebui să fie unit prin nişte fire simbolice, ca de pildă imnul naţional. Care nu este un simplu cântec cu versuri desuete.

Ceea ce s-a întâmplat luni la Iaşi ne arată România aşa cum e ea: o ţară fără viitor şi fără trecut, care trăieşte isteric de pe-o zi pe alta. Mai rar o imagine