SÂMBĂTĂ, 29 IANUARIE Primul DVD din colecţia „Seinfeld“ va fi oferit gratuit împreună cu box-ul special al colecţiei. De sâmbăta viitoare, DVD-urile cu episoadele din serial vor fi distribuite alături de ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei.
Primele trei sezoane din producţia numită de toţi criticii de televiziune „cel mai bun serial de comedie din istorie" pot fi ale dumneavoastră. Primul DVD dintre cele 12 care formează colecţia este distribuit gratuit şi include primele trei episoade: „Pilotul", „Dez-prietenirea" şi „Sub observaţie".
Fiecare episod dispune şi de subtitrări în limba română. Supranumit „serialul despre nimic", „Seinfeld" este o poveste despre patru prieteni care locuiesc în New York, toţi puţin cam meschini, egoişti, dar extrem de amuzanţi. Este vorba despre Jerry Seinfeld (jucat de actorul cu acelaşi nume), frustratul George Costanza (Jason Alexander), excentricul Kramer (Michael Richards) şi fosta iubită a lui Jerry, Elaine Benes (Julia Louis-Dreyfus).
Cei patru trec prin întâmplări deloc extraordinare, dar care sunt transformate în ceva special datorită mărcii unice de umor cinic. Şi dacă ei sunt nişte locuitori normali ai New Yorkului, cei pe care-i întâlnesc sunt din ce în ce mai extravaganţi şi mai nebuni.