Pentru Dan Voiculescu actualele vremuri sunt, indubitabil, atât faste, cât şi surescitante. Megaalianţa politică pe care a dorit-o va fi încheiată, cu mare probabilitate, cât de curând, astfel că peste nu mult timp aceasta va putea acţiona în vederea transformării ţării într-o extensie a brandului care l-a îmbogăţit şi consacrat.

De peste un deceniu, trustul său media s-a concentrat aproape exclusiv pe partide şi personaje politice cu realizări puţine, dar ahtiate după mediatizare. Aidoma şmecherului din sat care posedă unicul podeţ peste pârâul ce traversează teritoriul comunei, Voiculescu şi-a augmentat puterea prin exploatarea nonstop a preţioasei sale resurse. Dureri de cap îi va fi dat, probabil, nu maşinăria sa media - care funcţionează ca unsă -, ci materialul uman avut la dispoziţie. Cititorii şi spectatorii pot judeca singuri dacă Ponta şi Antonescu ar fi avut, în viaţa de zi cu zi, cea mai mică şansă în ochii patronului de trust - să zicem dacă cei doi s-ar fi prezentat la un interviu de angajare în faţa acestuia. Un tinerel naiv, cu ceva aere de procuror înfipt, şi un politician de o indolenţă notorie, dar cu ifosele lui Carol al II-lea în faza sa totalitară, nu par tocmai candidaţii ideali pentru a prelua conducerea Frontului Popular Anti-Băsescu. Vanitatea şi nesiguranţa fiecăruia dintre cei doi sunt factori care pot conduce oricând la un eşec lamentabil al proiectului.

O altă necunoscută rămâne chiar Voiculescu - un aliat care faţă de PSD şi-a demonstrat, de-acum, nestatornicia şi care a încheiat oricum, de-a lungul vremii, o serie întreagă de înţelegeri şi protocoale de colaborare doar pentru a le rupe apoi ori de câte ori trădarea partenerului promitea mai multe avantaje decât lealitatea faţă de acesta.

Se prea poate ca planurile lui Voiculescu să vizeze, de fapt, instituirea unei ordini politice mai depersonalizate, în cadrul căre