Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Sindromul Italia“, boala copiilor ieşeni în 2010

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Jumătate din pacienţii trataţi de psihologul Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria" sunt copii care au unul din părinţi plecat în străinătate.O mare parte din aceştia au ajuns anul trecut pe mâna psihologului Mihaela Ghircoiaş după ce au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza consumului în exces de alcool sau etnobotanice. Specialiştii spun că numărul copiilor afectaţi de plecarea părinţilor este cu 15% mai mare faţă de 2009.

În 2010, psihologul Spitalulului de Pediatrie „Sfânta Maria" Iaşi, Mihaela Ghircoiaş, a tratat nu mai puţin de o mie copiii. Din aceştia, jumătatea erau deprimaţi din cauză că unul din părinţi, în general mama, era plecat în afara ţării. Majoritatea erau adolescenţi cu tulburări grave de comportament: fugeau de acasă, abandonau şcoala sau aveau tentative de suicid.

Unul din cele mai dificile cazuri cu care s-a confruntat psihologul Mihaela Ghircoiaş a fost al unei copile de 13 ani a cărei mamă a plecat în urmă cu patru ani în Italia. Deşi nimic nu ar fi dat de bănuit, fata fiind o elevă model şi o fire veselă, copila a avut două tentative de suicid. „Suferea de ceea ce noi numim «depresie mascată». Era o elevă de nota 10, un copil care nu punea probleme tatălui cu care locuia, râdea, dar care în sine avea o tristeţe profundă şi imensă. A încercat să-şi ia viaţa când avea 11 ani, iar acum, după 2 ani, a avut aceeaşi încercare. Am discutat şi am trimis-o la mama ei până la urmă", spune psihologul Mihaela Ghircoiaş.

Citeşte şi:

Mii de copii lăsaţi în grija rudelor

Fiu de stranier, de profesie supravieţuitor

„Mama a plecat când aveam 3 ani“

Un alt caz de suicid este şi al Claudiei, o tânără de 17 ani ai cărei părinţi s-au despărţit după ce mama sa a plecat în Italia. Mama şi tatăl său şi-au refăcut viaţa separat, însă tânăra nu a mai fost dorită în sânul noilor familii formate şi era crescută de bunică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 22 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 10 minute
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum o ora
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum 10 minute
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum 30 minute
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum o ora
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Atac israelian asupra centrului Beirutului / Israelul și-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah

G4Media acum 2 ore
Un atac aerian puternic al Israelului a vizat sâmbătă centrul Beirutului, au declarat surse de securitate, atacul zguduind capitala Libanului în contextul în care Israelul şi-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah, susţinute de Iran, r

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°