Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCR a declarat neconstituţionale hotărârile Senatului privind validarea membrilor CSM / Alistar: "Este un act de epurare politică"

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 · ·

Validarea de către Senat a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este neconstituţională, a decis astăzi Curtea Constituţională.

UPDATE Alistar, despre decizia Curţii Constituţionale: "Este un act de epurare politică"

Victor Alistar, ales în CSM ca reprezentant al societăţii civile de către Senat, şi declarat incompatibil de CCR, a calificat decizia Curţii Constituţionale drept "un act de epurare politică".

"Curtea Constituţională s-a comportat ca o instanţă de drept comun, judecând o chestiune care ţine, cel mult, de legalitate, nu de constituţionalitate. Contestaţia împotriva mea s-a bazat pe un act al unei instituţii, care este sau nu definitiv, deci o chestiune de legalitate, nicidecum una de constituţionalitate", a declarat Victor Alistar, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, judcătorii de la CCR au încălcat principiul independenţei justiţiei, poziţionându-se ca o "jurisdicţie supremă".

Alistar a criticat şi procedura "incorectă" folosită de instanţa constituţională în luarea deciziei în ceea ce-l priveşte.

"Curtea mi-a interzis, practic, dreptul de a ocupa o funcţie publică, prevăzut de Constituţie, fără a-mi cere să prezint un punct de vedere, fără a asculta şi poziţia mea. Avem de-a face cu eroare, în opinia mea. Fie Curtea Constituţională nu trebuia să judece acest caz, nefiind, aşa cum am mai spus, de competenţa ei, fie a încălcat procedura prin aceea că nu am fost, la rândul meu, audiat, ascultat", a spus Alistar.

Potrivit acestuia, animozităţile dintre el şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI) au stat la baza deciziei.

Alistar a cerut magistraţilor Curţii Constituţionale să-şi nuanţeze poziţia faţă de decizia de marţi, "pentru ca întreaga comunitate de jurişti din România să realizeze cine dintre ei este magistrat şi cine este politruc".

"Având în ve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 31 minute
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum o ora
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 2 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise în toată țara pentru 2 zile

Gandul acum 2 ore
Registrul Auto Român (RAR) a venit cu un nou anunț pentru toți conducătorii auto. În două zile ale lunii octombrie, stațiile ITP vor fi închise în toată țara. Această decizie a fost luată pentru a fi efectuate câteva lucrări de mentenanță asupra pla

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 15 minute
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 2 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Horoscop pentru sâmbătă, 21 septembrie 2024. Schimbări radicale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sunt posibile cheltuieli importante la finalul acestei saptamani. Se pare ca vei primi o suma de bani consistenta, fie dintr-o colaborare, fie partenerul de viata sau o ruda iti ofera sprijin material nesperat. Pe de alta parte poti afla inf

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

19°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°