Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companii de stat mai eficiente, condiţie pentru un nou acord cu FMI

Publicat in rfi, marți 25 ianuarie 2011 ·

Executivul a atins indicatorii pe marile ţinte. Declaraţia a fost făcută la RFI de reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, Mihai Tănăsescu. El mai spune că problema arieratelor trebuie rezolvată în acest an. Oficialul mai cere eficientizarea companiilor de stat cu pierderi, mai ales în domeniul transporturilor şi al energiei electrice.

România a îndeplinit obiectivele mari : deficitul fiscal şi veniturile la buget, spune Mihai Tănăsescu. "Din datele preliminare pe care le avem, în special pe marile ţinte, deficit fiscal, venituri bugetare, se pare că aceşti indicatori au fost atinşi. Discuţiile pentru viitorul acord vor pleca de la o cerinţă foarte importantă a economiei româneşti şi anume eficientizarea anumitor sectoare, prin accelerarea reformelor structurale şi aici ne putem gândi la întreprinderile de stat, la segmente legate de piaţa muncii, de segmentul sănătăţii, de segmentul educaţiei", explică reprezentantul României la FMI.

Oficialul ar vrea ca firmele de stat să aducă venituri la buget, în loc să primească subvenţii : "Nu cred că există o soluţie comună pentru toate companiile, ele trebuie privite caz cu caz. Multe dintre ele au subvenţii din bani publici, multe dintre ele înregistrează pierderi, înregistrează arierate. Este limpede că există o infuncţionalitate a modului în care aceste companii îşi desfăşoară activitatea. Este foarte important ca aceste companii să fie aducătoare de venituri la bugetul de stat şi nu neapărat primitoare de subvenţii, pentru că într-un final, consolidarea fiscală şi eficientizarea modului în care sunt cheltuiţi banii publici reprezintă o cauză foarte importană pentru progresul României, în anii care urmează".

Mihai Tănăsescu refuză să nominalizeze companiile ce trebuie restructurate, dar precizează că sunt din domenii precum transporturile sau energia electircă. "N-aş putea nominali

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°