UPC, numărul doi pe piaţa locală de servicii TV, a lansat un serviciu de televiziune digitală pentru firme care cuprinde 100 de canale disponibile la preţuri începând de la 5 euro/lună.
Printre avantajele televizunii digitale oferite de UPC se numară: ghidul electronic de programe (EPG - afişează emisiunile care urmează să ruleze în următoarele 8 zile), serviciul de căutare avansată, posibilitatea creării unei liste de programe favorite, dar şi cel mai mare număr de canale radio oferite gratuit (18 canale).
Clienţii de business pot beneficia şi de 11 canale în format HD şi de opţiunea DVR. Mediaboxul digital pus la dispoziţie are capacitatea de a înregistra până la 140 de ore, stocând până la 320 GB şi are două tunere pentru înregistrarea simultană a două programe.
„Dorim să punem la dispoziţia clienţilor noştri un serviciu de televiziune digitală care să se potrivească nevoilor şi dorinţelor lor şi care să conţină cât mai multe beneficii pentru compania lor. Suntem încântaţi să oferim acest nou serviciu performant în cadrul unor soluţii de comunicaţii flexibile şi avantajoase ca pret” - declară Cristina Costăchescu, Director de Marketing al diviziei UPC Business.
Cele două abonamente disponibile pentru serviciul de televiziune digitală sunt:
- Business TV Digital Optim - 5 euro abonament lunar ( 60 de canale)
- Business TV Digital Confort - 8 euro abonament lunar ( 94 de canale)
Opţiunile pentru televiziunea HD sunt următoarele:
- HD cu 9 canale disponibil numai cu Digital TV Optim la preţul de 4 euro abonament lunar
- HD Plus cu 11 canale disponibile numai cu Digital TV Confort la preţul de 4 euro abonament lunar.
Chirii Mediabox:
Mediabox Standard – 1 euro abonament lunar
Mediabox HD– 4 euro abonament lunar
Mediabox DVR – 4 euro abonament lunar