"Marinarii" se vor pregăti aproximativ zece zile pe plajă, fiind cantonaţi la un hotel din Mamaia Sat
Amânată cu o săptămână, reunirea "marinarilor" a avut loc ieri, doar o parte dintre jucători fiind prezenţi la stadion. De asemenea, cel care a reclădit echipa în tur, Ioan Sdrobiş, şi preşedintele Relu Damian nu au fost prezenţi. Primul şi-a înaintat demisia zilele trecute, iar celălalt a anunţat că va reveni la Constanţa doar dacă se vor rezolva problemele cu utilităţile la stadion şi cu datoriile către jucători.
Până la prânz, doar 13 jucători de la FC Farul au ajuns la stadionul de pe strada Primăverii, în vederea reluării pregătirii pentru returul Ligii a II-a. Astfel, doar constănţenii Niţescu, Ionuţ Lupu, Mihai, Drăghici, Ion Barbu, Boghiţoi, Liviu Ştefan, Ştefan Ciobanu, Isleam, Husein, Bubuleandră, Renţea şi Andrei Vlad au ajuns dimineaţă la reunire. Restul "marinarilor" erau aşteptaţi să se alăture lotului pe parcursul zilei de ieri. Printre noutăţile din lot se numără fundaşul central, Armando Mihai, care a revenit la echipa constănţeană de la Callatis Mangalia, atacantul Ştefan Ciobanu, ultima dată la Delta Tulcea, Bubuleandră şi Renţea, cei la care FC Viitorul a renunţat în această iarnă. Ultimii trei vor discuta zilele acestea cu conducerea Farului pentru a evolua în retur la echipa de pe litoral. Pe de altă parte, Farul ar putea pierde în această perioadă mai mulţi jucători de bază din lot. Astfel, dacă Scărlătescu este aproape de un transfer la Dinamo, iar Rusu la Astra, veteranul Paşcovici, portarul Răuţă, dar şi golgheterul Adrian Câmpeanu îşi vor depune memoriile la FRF pentru a-şi recupera restanţele salariale. În aceeaşi situaţie mai sunt şi alţi componenţi ai lotului, toţi ajungând la capătul răbdării în ceea ce priveşte situaţia incertă de la club şi întârzierile cu plata salariilor. Altfel, până la rezolvarea problemei