Un excelent text despre manele, cocalari şi mai ales despre ruşinea elitelor româneşti faţă cu cocălărimea. Autorul este scriitorul Adrian Schiop. Redau aici un fragment. Articolul e mult mai mare şi, mai ales, e plin de exemple, Schiop fiind cunoscător adevărat al zonei.

Insă, indiferent ce am vrea, inhibaţi ca ţăranul în casa boierului, să demonstrăm, nu urbanii plecati in excursii psihedelice la Berlin sau falangele emigrante de doctori şi informaticieni din Canada se văd ca imagine a românului tipic, ci ‘căpşunarii’ in trening care ascultă manele şi coboară in şlapi din maşini scumpe. Imaginea asta, atât de reală in adevărul ei statistic, s-a lipit in afară ca stereotip despre români şi e greu de crezut că ceva ar putea s-o dezlipească curând.

Ceea ce nu e neapărat nedrept. Parvenitismul şi reperele valorice occidentale învătate din mers sunt realitatea în care trăim cu toţi – inclusiv elitele, chit că nu recunosc; cu toţi am iesit dintr-o ţară închistată într-unul din cele mai autiste sisteme socialiste din Est, o ţară care, mai mult de un deceniu după căderea comunismului, a fost ţinută în carantină de vecinii ei bogaţi de la Vest – prin urmare, de unde atâta ‘transparenţă’ şi ‘cultură critic-liberală’? De unde atâta ‘civilizaţie urbană’, într-o ţară agrară in care orasele au fost populate semnificativ abia cu 30 – 40 de ani în urmă, de bunicii sau părinţii urbanilor de azi? Să nu mai vorbim că şi pentru sărac şi pentru bogat acum e mai bine economic şi e omeneşte să vrea mai mulţi bani. De asemenea, e de inteles să vrei să te spargi în bani după ce ai stat peste 20 de ani cu foamea-n gât, tot aşa cum nu văd care e problema cu faptul de a fi ‘îmbogăţit recent’ – venim dintr-o societate, cea comunistă, în care clasele din interbelic ((oricum fragile si vai steaua lor) au fost făcute varză si reconfigurate după alte principii, mecanice şi mai egali