Bursa a crescut luni cu 0,26%, după două şedinţe de corecţii uşoare, iar tranzacţiile cu titlurile OMV Petrom (SNP) au asigurat o treime din lichiditatea pieţei acţiunilor, de 15,2 milioane de lei.
În precedentele două şedinţe piaţa a scăzut cumulat cu 1,8%.
Analistul Intercapital Invest Andreea Gheorghe crede că Bursa înregistrează doar corecţii uşoare şi spune că există motive pentru continuarea liniei ascendente cel puţin în primul semestru al anului. "Printre acestea este interesul în creştere pentru acţiunile de la BVB prin conturarea unor premise favorabile unei importanţe mai ridicate a pieţei de capital în România. Totodată, acţiunile sunt tranzacţionate la un nivel redus, deoarece bursa locală a evoluat în lateral în a doua jumătate a anului trecut, în timp ce pieţele externe au urcat", a declarat Andreea Gheorghe.
Ea consideră că atenţia investitorilor se va axa în următoarele şedinţe pe acţiunile Fondului Proprietatea, însă exclude posibilitatea ca titlurile celorlalte companii listate să intre într-un con de umbră.
Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece titluri, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preţuri în creştere în medie cu numai 0,19%. Pe de altă parte, titlurile celor cinci SIF-uri au încheiat ziua la preţuri în creştere în medie cu 1,08%.
"Listarea FP este benefică pentru piaţa de capital nu doar în mod direct prin faptul că este un emitent mare, ci şi indirect întrucât pe termen mediu şi lung celelalte acţiuni listate pot deveni complementare în portofoliul celor care vor alege să investească pe bursa din România", a mai spus Andreea Gheorghe.
Ea crede că pe termen mediu şi lung acţiunile FP vor fi tranzacţionate cu un discount mai mic decât cel la care sunt transferate titlurile SIF-urilor. Analistul estimează că preţul acţiunilor FP se va stabiliza după primele şedinţe de tranzacţionare în ju