Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIZĂ GÂNDUL - CE AUTOSTRĂZI AU PROMIS ŞI CÂŢI BANI AU PUS ÎN BUGET PENTRU ELE

Publicat in Gandul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Bugetul de investiţii al CNADNR este anul acesta similar celui din 2010. La drumuri se mai angajează 150 de oameni, la Calea Ferată se dau afară 5.600

Anul acesta, Transporturile au la dispoziţie, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), 1,42 de miliarde de euro pentru investiţiile în infrastructură, atât în drumuri naţionale, cât şi în autostrăzi, în creştere nesemnificativă faţă de bugetul de anul trecut, conform proiectului de buget pe 2011, publicat pe site-ul ministerului de resort.

La un cost mediu de 7 milioane de euro pe kilometru de autostradă, bugetul ar ajunge pentru proiecte în lungime totală de 200 de kilometri.

În 2011 vor fi finalizaţi 117 noi kilometri de autostradă. Este vorba despre tronsoanele Cernavodă-Medgidia (19,25 km), Medgidia-Constanţa (31,5 km), Arad-Timişoara (32,25 km) şi centurile la nivel de autostradă Constanţa (22 km) şi Arad (12,25 km), conform datelor furnizate gândul de către CNADNR. Anca Boagiu, ministrul Trans­porturilor, ne-a declarat la finele anului trecut că Autostrada Soarelui, Bucureşti-Constanţa, va fi gata cu siguranţă până la finele acestui an.

Drumurile naţionale, reabilitate mai ales cu bani de împrumut

Printre proiectele care ar trebui să fie finalizate tot anul acesta se numără şi variante ocolitoare, printre care cele din zona de nord a Capitalei, între DN 7 şi DN 2 (bretele de legătură, pasaj superior peste calea ferată la Otopeni şi pasajul Mogoşoaia), cea din Suceava şi cea din Cluj, secţiunea de Nord-Est.

De asemenea, în plan este şi reabilitarea a 238,6 kilometri de drumuri naţionale, acţiune care ar putea costa circa 178 milioane de euro, conform standardelor de cost impuse de Ministerul Transporturilor anul trecut, de 746.700 de euro pe kilometru de drum naţional de categoria III. Din total, doar 43,4 kilometri de D

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

MAE atenţionează că Norvegia a decis prelungirea controalelor la frontieră până în 11 noiembrie

Mediafax acum 39 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Norvegiei că autorităţile norvegiene extind, până la data de 11 noiembrie 2024, regimul de control la trecerea frontierei interne prin punctele de fronti

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum o ora
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 7 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Handbal: Ştefan Birtalan a fost înmormântat cu onoruri militare. Numeroşi oameni de sport l-au condus pe ultimul drum pe dublul campion mondial

News.ro acum 30 minute
Ştefan Birtalan, unul dintre cei mai mari handbalişti ai României, a fost condus pe ultimul drum, miercuri, de familie, prieteni, foşti coechipieri şi foşti elevi. Potrivit CSA Steaua, au trecut pe la catafalcul marelui campion, între alţii, Cornel

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 3 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Subiectele la Matematică și Științe ale Naturii / Evaluarea Națională clasa a VI-a

HotNews acum o ora
Elevii din clasa a VI-a au susținut miercuri, 29 mai, proba la Matematică și Științe ale Naturii, la Evaluarea Națională clasa a VI-a. Elevii au avut la dispoziție o oră pentru a rezolva exercițiile. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Călin

Cine este principalul suspect pentru uciderea Raisei, fetița de doi ani din Dolj găsită moartă pe un câmp

HotNews acum o ora
Un adolescent în vârstă de 15 ani, înrudit cu fetița din Dolj găsită moartă pe un câmp, a fost ridicat miercuri de către polițiști, fiind principalul suspect pentru uciderea copilului de doi ani și cinci luni, potrivit unor surse citate de Digi24. M

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum o ora
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum o ora
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

14°/22°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

11°/23°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°