Liderii centrali ai PDL au decis că alegerile interne la judeţ, cât şi la municipiu, sunt soluţia pentru aplanarea conflictelor din sânul organizaţiei PDL Constanţa
Conducerea centrală a PDL a pus piciorul în pragul organizaţiei judeţene a PDL Constanţa. Liderii partidului au decis ieri că organizarea alegerilor interne în filiala de la malul mării este imperioasă.
Discuţiile s-au purtat faţă în faţă cu Emil Boc, preşedintele PDL, Adriean Videanu - prim-vicepreşedinte şi Vasile Blaga - secretarul general. Organizaţia PDL Constanţa a fost reprezentată la discuţii de către preşedintele interimar Mircea Banias, prim-vicepreşedintele Constantin Chirilă şi democrat-liberalul Florian Constantin, despre care nu s-a ştiut clar, până ieri, dacă mai ocupă sau nu funcţia de preşedinte al filialei municipale. De la discuţii a lipsit însă echipa de susţinători ai deputatului Maria Stavrositu, în frunte cu aceasta, despre care se ştie că ar fi plecată din ţară la Strasbourg.
Florian Constantin ne-a declarat, după încheierea întrevederii ce a avut loc la Bucureşti, că liderii centrali ai partidului au fost de părere că soluţia pentru aplanarea conflictelor interne din organizaţia de la malul mării poate fi doar organizarea alegerilor. Liderii de la centru nu au abordat controversa privind şefia de la municipiu, mai exact nu au spus răspicat dacă Florian Constantin este preşedinte, iar Maria Stavrositu nu este, ci au intrat în problemă direct, afirmând că trebuie organizate alegeri interne atât la şefia organizaţiei judeţene, cât şi la vârful filialei municipale.
Alegeri pentru normalizarea situaţiei
"Nu mi-a pus nimeni mâna în cap să-mi spună «Tu eşti preşedinte la municipiu», însă conducerea partidului a luat notă de necesitatea organizării rapide de alegeri interne pentru normalizarea situaţiei", a afirmat Florian Constantin.