Întreaga propagandă şi practică politico-economică a guvernării Ion Antonescu în alianţă cu legionarii nu au fost decât o imensă incitare la pogrom. În condiţiile de haos create de lupta armată pentru putere între Legiune şi Antonescu, legionarii au crezut că sosise momentul „marelui pogrom“.

Într-adevăr, în timpul pogromului de la Bucureşti, o „noapte de cristal a României“, au fost ucişi la Bucureşti cel puţin 120 de evrei. Cartea neagră a lui Matatias Carp conţine lista nominală a 116 victime, la care se adaugă 4 cadavre neidentificate.

Această listă coincide aproape în întregime cu lista victimelor rebeliunii legionare publicată la 20 septembrie 1941 de The Record, Monthly Bulletin, editat de United Romanian Jews From America. Pe această listă a victimelor, publicată la New York, figurează, de asemenea, numele lui Teodor Gherber şi al lui Lucian Rosen, ucişi de legionari înainte de rebeliune, ca şi numele lui Max London, asasinat de legionari după rebeliune. În cursul unei întrevederi între Ray Atherton, şeful Diviziei pentru Europa a Departamentului de Stat al SUA, şi Brutus Coste, însărcinatul cu afaceri al României la Washington, acesta din urmă indica cifra de 118 evrei morţi la Bucureşti, afirmând că aceste crime s-au datorat unor elemente „iresponsabile“ şi „marginale“.

Majoritatea asasinatelor din timpul celor 3 zile ale pogromului de la Bucureşti au avut loc în Pădurea Jilava. Au mai avut loc asasinate la Abator, pe şoselele Fundeni şi Pantelimon, în cartierul Bucureştii Noi, pe diverse străzi sau în case particulare. În ziua de 21 ianuarie 1941, la sediul legionar „Ing. Gheorghe Clime“ din Calea Călăraşi nr. 37 au fost aduşi aproximativ 200 de evrei, care au fost închişi în podul şi pivniţa casei. Întâi au fost jefuiţi de toate obiectele de valoare şi apoi obligaţi să circule pe scări între pod şi pivniţă sub o ploaie de lovituri, pe