Joi, 27 ianuarie, la orele 11,00, Teatrul Valah din Giurgiu va deschide stagiunea cu premiera spectacolului de păpuşi ,,Prâslea cel voinic şi merele de aur”, o adaptare după Petre Ispirescu, regia şi scenografia fiind semnată de bulgarul Villi Perveli Nicolov.
Actriţele Lucia Mihaela Olar şi Mara Antoniu vor mânui păpuşile interpretând 17 personaje: regi, regine, prinţi, prinţese.
,, Am păstrat autenticitatea poveştii propriu-zise, dar am schimbat câteva personaje. În Bulgaria există o poveste asemănătoare, fără autor, cunoscută sub numele de ,,Poveste populară” a spus pentru “Adevărul de Seară” regizorul Villi Perveli Nicolov. Conform specialiştilor cele două actiţe au roluri greu de jucat, deoarece trebuie să redea păpuşilor caracterul personajului.
“Toţi ne-am jucat cu păpuşile în copilărie, dar orice spectacol are stilul lui propriu. Atâta timp cât mai credem în frumuseţea basmelor şi a poveştilor suntem tineri sufleteşte” a declarat directorul Teatrului Valah Giurgiu, Mircea M. Ionescu.
Conducerea teatrului giurgiuvean şi-a propus ca în perioada următoare să meargă şi în comunele judeţului, acolo unde sunt oameni pasionaţi de teatru, pentru a pune în scenă spectacolul de păpuşi “ Prâslea cel voinic şi merele de aur”, dat fiind faptul că decorul poate fi pus într-o valiză şi transportat cu maşina.