Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Arabii şi relaţiile româno-arabe", lansată la MAE

Publicat in Ziua Constanta, marți 25 ianuarie 2011 ·

În cadrul programului Cartea lunii la MAE, a avut loc astăzi, 25 ianuarie,lansarea cărţii „Arabii şi relaţiile româno-arabe" a ambasadorului Aurel Turbăceanu. În prezentarea lucrării, au vorbit ambasadorul Republicii Libaneze Mohammed EL- DIB, foştii ambasadori Nicolae Ecobescu şi Constantin Vlad, directorul Fundaţiei Europene Nicolae Titulescu, George Potra, prof univ.dr. Nadia Anghelescu care au descris perspectiva pe care autorul, în calitatea sa de diplomat, o aduce asupra istoriei relaţiilor cu lumea arabă în a doua jumătate a secolului XX. La eveniment au fost prezenţi într-un număr impresionat reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, membri ai Asociaţiei Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră, tineri diplomaţi şi reprezentanţi ai presei. „Cartea lunii la MAE este un program prin care dorim să prezentăm lucrări de istorie a relaţiilor internaţionale care să genereze un schimb de idei între generaţiile de diplomaţi şi cei interesaţi de teme de politică externă", a declarat Doris Mircea, director general de Comunicare. Cartea lansată astăzi reprezintă o incursiune în istoria relaţiilor româno-arabe din ultimii 40 de ani, văzută din perspectiva diplomatică. Lucrarea prezintă pe scurt cultura şi însemnătatea imperiului arabo-islamic în istoria universală şi se opreşte asupra cronologiei relaţiilor diplomatice ale României cu statele membre ale Ligii Arabe. Primul ambasador al României în statul Qatar şi în Regatul Arabiei Saudite, Aurel Turbăceanu descrie politica externă a României din deceniile ‘60-‘80, subsumată contextului internaţional din acea perioadă. Informaţii suplimentare Ambasadorul Aurel Turbăceanu este diplomat de carieră. A publicat o serie de lucrări despre lumea arabă, printre care: Întâlnire cu trecutul - din amintirile unui ambasador în Golful Arab, studii în volumele Pagini dinDiplomaţia României (vol. I şi II), a fost co

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 7 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

BACALAUREAT 2024: Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, are loc luni

Gandul acum 13 ore
Sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat din 2024 începe luni, 17 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați sunt așteptați să parti

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 6 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 7 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°