Oamenii legii continuă să întâmpine probleme în ancheta privind cadavrul găsit tranşat şi decapitat în groapa de gunoi de la Lugoj. Există o bănuială asupra victimei, însă este nevoie de proba ADN pentru a clarifica situaţia.
Un simplu test ADN riscă să blocheze întreaga anchetă a Inspectoratului de Poliţie Timiş privind cadavrul tranşat ce a fost găsit la groapa de gunoi din Lugoj. După ce specialiştii nu au reuşit să afle date noi în urma autopsiei trunchiului uman, o mare problemă fiind lipsa organelor interne, care ar fi putut oferi informaţii concrete despre victimă, oamenii legii aşteaptă salvarea de la o probă ADN. Pentru a compara datele privind persoanele anunţate dispărute şi victima crimei oribile, poliţiştii au trimis la Bucureşti o probă din cadavru. Dacă în mod normal un asemenea test durează până maxim o lună, alte cereri ale inspectoratelor de poliţie din ţară, dar şi lipsa de fonduri pentru plata testului din partea IGPR, duc la îngreunarea anchetei.
"Crima de la Medicină este un fâs în comparaţie cu crima de la Lugoj. Carmen şi Sergiu au fost proşti"
Oficial, oamenii legii spun că ancheta avansează. "Cercetările în acest caz continuă. Nu vă putem oferi date din dosar", a spus Marinela Hotico, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Timiş. Şi Tudorel Butoi, unul dintre cei mai reputaţi psihologi-criminalişti din România a urmărit cazul şi a tras mai multe concluzii. "Din experienţa mea de până acum sunt convins că bărbatul ucis, tranşat, decapitat şi eviscerat a fost victima unui traficant de organe. Cel care a pus lucrurile la punct este un profesionist. A lucrat curat, nu a lăsat urme, iar victima a picat într-o capcană bine pusă la punct. Până la urmă trunchiul găsit de anchetatori nu avea inimă şi rinichi, iar pe piaţa neagră aceste organe valorează mult. Criminalul a avut 12 ore la dispoziţie de la crimă până