Şeful statului a declarat la Focşani, la manifestările de Ziua Unirii, că vine aici în fiecare an din respect pentru istorie, şi nu pentru voturi sau aplauze, şi "nici măcar pentru fluierături", el dorindu-le oamenilor ca la anul să trăiască într-o ţară care respectă Ziua Unirii
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, ieri, în jurul orei 15.40, în Piaţa Teatrului "Maior Gheorghe Pastia" din Focşani, unde au avut loc manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor, el fiind primit de mulţime cu huiduieli, ca şi la Iaşi, citează Mediafax. Băsescu a primit onorul de la Regimentul de Gardă şi Protocol "Mihai Viteazul". La manifestări a participat şi Elena Udrea. El a fost întâmpinat cu pâine şi sare de oficialităţile locale, iar o femeie îmbrăcată în costum popular i-a pus la gât un fular tricolor. Conform programului transmis de autorităţile judeţene, au avut loc discursuri ale oficialităţilor, după care mai mulţi actori au interpretat o scenetă prin care a fost redată o zi de iarmaroc din perioada domnitorului Cuza. În jurul orei 16.30 a avut loc Hora Unirii, iar manifestările s-au încheiat cu defilarea militarilor din Garnizoana Focşani. Conform forţelor de ordine mobilizate în zonă, în piaţa din centrul municipiului Focşani s-au aflat peste două mii de persoane. Preşedintele Traian Băsescu a participat, ieri dimineaţă, şi la manifestările de la Iaşi prilejuite de Ziua Unirii Principatelor. În toată perioada în care s-a aflat în Piaţa Unirii, şeful statului a fost înconjurat permanent de numeroşi ofiţeri SPP. Preşedintele Traian Băsescu nu a mai participat la manifestaţii publice de peste cinci luni. Ultima dată el a luat parte la manifestările ocazionate de Ziua Marinei la Constanţa, în 15 august 2010. El a absentat şi de la ceremoniile organizate de Ziua Naţională, când a mers la Summit-ul OSCE din Kazahstan. De asemenea, şeful statului a preferat ca,