Cum este statul nostru de azi? Obez. Dar nu de o obezitate densă, lână-n-lână, de om prea bine hrănit. Statul român este enorm şi puhav. Ţesutul lui adipos suferă de celulită, cu jalnici noduli şi inestetice godeuri. O funcţionărime alcătuită din câţiva oameni devotaţi şi activi stă laolaltă cu o armată de ambele sexe ai cărei soldaţi au calitatea de-a fi, mai ales, ruda sau aproapele cuiva, rotunjind cu folos un venit familial nu totdeauna mizer: banii la bani trag. Dar obezul, mai ales hrănit nesănătos, nu are randament. Aşa e şi statul român: se încurcă în complicaţiile pe care le creează tot atât pe cât sucombă în simplificări pe care şi le propune subit şi spasmodic, ca trezit, pentru scurtă vreme, dintr-un coşmar, pentru a recădea în altul.
Astfel, Anul Nou ne-a adus proiectul îndrăzneţ e-România: declaraţiile fiscale să se facă de acum încolo prin Internet. Avangardă şi mizerie, iată două realităţi care s-au întâlnit mereu în România! Şi dacă nea Vasile nu are calculator, ei bine, să şi-l cumpere! În acelaşi timp, se instituie pentru vaste categorii de contribuabili declaraţia de impozit, ţineţi-vă bine, lunară! Rare trebuie să fie pe lume direcţiile fiscale cu asemenea pretenţii! În schimb, aşa o spun o mulţime de anchete, întreprinzătorii străini evită România ca pe ţara unei birocraţii excesive.
Sunt, ni se spune, prea multe ajutoare sociale. Asta-mi aduce aminte de plângerile boierilor conservatori de pe vremuri: ţăranilor le merge prost fiindcă sunt leneşi şi beţivi. Nu era o premiză prea serioasă pentru o gândire socială. Azi, ajutoarele sunt mai mult simptomul unei economii vicios grevate de corupţie şi nedezvoltare decât reala cauză a decadenţei.
Să vă spun o poveste: o femeie din România, dintre cele care nu au un văr la primărie şi nici nu dădăcesc copiii vreunui general de armată, s-a îmbolnăvit într-o zi de o boală acută, f
