De Ziua Unirii, preşedintele a vorbit la Iaşi despre „modernizarea statului”. Despre reformele sale vizând Educaţia, Sănătatea, Justiţia, Agricultura. Aceste „reforme” par însă modelate mai degrabă după un tipar fanariot decât după cel al lui Cuza. Singura instituţie pe care Traian Băsescu o respectă nesmintit este bunul său plac. A dovedit-o, din nou, chiar în ajun de 24 ianuarie.
Cu o întârziere inexplicabilă, şeful statului a ieşit duminică seară să lămurească problema pensiilor militare, care inflamează de zile bune spaţiul public. În loc să liniştească apele, discursul lui Traian Băsescu a pus paie pe foc. Paradoxal, prestaţia sa a fost chiar mai puţin prezidenţială decât scurta declaraţie aruncată peste umăr, în ajun, la ieşirea dintr-un hipermarket.
Las la o parte faptul că Puterea – pe care Traian Băsescu o controlează – pare să se joace iresponsabil cu nervii şi cu soarta a zeci de mii de cetăţeni, transmiţând mesaje contradictorii.
„Nu există decât o soluţie: trebuie respectată hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie” – precizase şeful statului, împingând căruciorul cu cumpărături. Problema păruse tranşată până când, a doua zi, Elena Udrea a explicat, „ca avocat”, că decizia instanţei poate fi respectată formal, dar ignorată pe fond. Seara, preşedintele ne-a spus exact acelaşi lucru: recalcularea pensiilor militare va continua, chiar dacă Guvernul va fi nevoit să umble puţin la proceduri. Rezultatul final va fi acelaşi.
Ne-am obişnuit, din păcate, cu ideea că voinţa lui Zeus e mai puternică decât orice lege sau principiu de drept. Că regulile se schimbă până când câştigă jucătorul suprem. Că votul se poate relua până când numărătoarea iese pe placul Cotrocenilor. Pe acest mit al infailibilităţii lipsite de scrupule se întemeiază puterea lui Traian Băsescu, forţa cu care atrage irezistibil în jurul său
