MFP a programat în ianuarie şase licitaţii pentru vânzarea de titluri de stat în valoare de 4,8 miliarde lei
Trezoreria a depăşit însă plafonul stabilit, împrumutându-se cu 6,92 miliarde de lei
În această lună randamentul mediu a scăzut până la 6,28%
În ultimii ani băncile au devenit din ce în ce mai interesate să acorde finanţare statului în condiţiile în care creditarea pe segmentul persoanelor fizice este tot mai scăzută, puţini fiind cei care mai reuşesc să se încadreze în cerinţele băncilor sau cei care mai au curajul să contracteze un credit în această perioadă. În acest context, statul a devenit un client fidel şi sigur al instituţiilor financiare, drept dovadă fiind şi licitaţiile Finanţelor din ultimul timp.
În cadrul licitaţiei de ieri, ultima din această lună, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras 1 miliard de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la şapte luni, exact cât şi-a propus, iar randamentul mediu a scăzut la 6,28%, de la 6,69% pe an cât a plătit săptămâna trecută.
Cererea totală a băncilor a fost de 3,34 miliarde de lei, iar titlurile sunt scadente la 26 august. Trezoreria nu a mai plătit un randament aşa redus de la începutul lunii mai 2010, când a vândut tot certificate la un an la o dobândă apropiată, de 6,29%.
Pentru luna ianuarie, MFP a programat şase licitaţii pentru vânzarea de titluri de stat în valoare de 4,8 miliarde lei, însă Trezoreria a depăşit plafonul stabilit, împrumutându-se cu 6,92 miliarde de lei.
Înaintea licitaţiei de ieri economiştii ING Bank nu excludeau ca statul să respingă ofertele instituţiilor financiare, mai ales că plafonul stabilit pentru această lună a fost depăşit. ''Luând în considerare curba randamentelor din piaţa secundară, licitaţia de astăzi (n.r. - ieri) ar putea indica un randament mediu de 6,4 - 6,5% însă respingerea tuturor ofertelo