Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, ieri, la Iaşi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de liderul PNL, Crin Antonescu, că în 5 februarie va fi convocat Consiliul Naţional (CN) al PSD, la care va propune formarea unei alianţe cu PNL, a unei platforme politice înregistrate juridic, citează Mediafax. Ponta a spus că va propune Consiliului Naţional al PSD formarea unei platforme politice înregistrate din punct de vedere juridic. "Voi propune ca alianţa să fie pe termen mediu sau chiar termen lung, să aibă obiective care ţin de democraţie, de funcţionarea statului", a spus liderul PSD. El a susţinut că scopul acestei alianţe este oprirea "măsurilor antisociale şi antinaţionale ale acestei puteri" şi relansarea economiei. "Oamenii ne mai cer să-i pedepsim pe cei care au încălcat legea, pe cei care i-au umilit în această perioadă", a mai afirmat Ponta. El a spus că este perfect conştient de problemele şi ideile deseori diferite din punct de vedere ideologic, dar a apreciat că între programele celor două partide nu este vorba despre o opoziţie, ci despre o completare, astfel că acestea pot să se combine. Liderul PSD s-a declarat absolut convins că unirea acestor două forţe poate fi ceea ce oamenii aşteaptă, după care a citat din Al. Ioan Cuza. "Dacă pe 5 februarie se va aproba această alianţă, voi fi mândru şi încrezător să semnez alături de domnul Antonescu o platformă politică ce va încerca reconstruirea României", a spus Antonescu. La conferinţa de presă a celor doi lideri politici a participat şi primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita (PSD).
Antonescu susţine că în 5 februarie Delegaţia Permanentă a PNL va da votul pentru alianţa cu PSD
La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că s-a convenit ca în 5 februarie Delegaţia Permanentă să dea votul pentru constituirea unei alianţe juridice cu PSD, ce va merge în alegeri p