Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Roxana Aron, profesoara preocupată de performanţă

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Predă matematica, disciplină care pentru ea a însemnat o provocare şi s-a transformat într-o pasiune pe viaţă.

profil

NĂSCUTĂ - 2 martie 1972, Râmnicu Vâlcea.

STUDII - Facultatea de matematică din cadrul Universităţii Bucureşti.

FAMILIE - Căsătorită, are doi copii.

Pentru profesoara Roxana Aron matematica a fost o provocare încă de când era numai un copil. „Am moştenit pasiunea pentru această disciplină de la tatăl meu care şi el era tot profesor de matematică, dar şi-a pus amprenta asupra mea şi domul profesor Moroti, care îmi preda la şcoală", îşi amindeşte dascălul. Roxana a decis că trebuie să facă Liceul Pedagogic, pentru că şi-a dorit întotdeauna să lucreaze cu copiii, iar ulterior, a urmat studiile unei facultăţi de matematică. În prezent, este profesoară în cadrul Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân din Râmnic. „Am început să merg la Olimpiade prin clasa a VIII-a şi am fost atât la olimpiadele matematică, dar şi la cele de Limba şi literatura română, unde am obţinut rezultate foarte bune", afirmă Roxana. Profesoara consideră că fără matematică majoritatea celorlate discipline nu îşi au rostul. „Am încercat să le explic elevilor mei, cât de frumoasă este această disciplină, dacă înţelegi şi dacă înveţi să gândeşti totul logic. Îmi place să lucrez cu elevii, iar munca aceasta este în permanenţă o provocare şi o satisfacţie", afirmă dascălul.

Fiecare elev este deosebit

Roxana este de părere că tot ceea ce se întâmplă în societatea românească, în prezent, se reflectă şi asupra elevilor. „Este ca şi cum ai privi într-o oglindă. Toate evenimentele din viaţa de zi cu zi se reflectă apoi în comportamentul elevilor. Cu toate acestea, putem vorbi despre elevi foarte buni, dornici de a face performanţă pentru a reuşi în viaţă, dar întotdeauna am considerat că există soluţii şi pentru elevii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 3 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Macron consideră că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul războiului

Adevarul acum 27 minute
Președintele Emmanuel macron a declarat marți, 13 mai, că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul conflictului cu Rusia. De asemenea, președintele francez a afirmat că, având în vedere U

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Nicuşor Dan, despre perioada când a făcut stagiul militar: Am fost ultima promoţie care a făcut nouă luni. Era o perioadă în care România făcea economie, toată armata am tras 50 de cartuşe sau poate 30

G4Media acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, marţi seară, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, dar că pentru că România era în perioada în care s-au făcut economii la buget, a tras în total în perioada stagiului mil

Emmanuel Macron anunță că Franţa e „pregătită pentru o discuţie” privind avioane franceze cu „bombe” nucleare în alte ţări europene, după modelul SUA

G4Media acum 2 ore
Franţa este „pregătită să deschidă” o discuţie privind desfăşurarea de avioane franceze înarmate cu „bombe” nucleare în alte ţări europene, similar cu ceea ce fac americanii pentru a-şi împărtăşi umbrela atomică, a declarat marţi la TF1 preşedintele

Suceava: Bărbat rănit după ce şi-a prins piciorul sub cabina unui excavator care s-a răsturnat

News.ro acum o ora
Un bărbat de 42 de ani a fost rănit, marţi seară, în judeţul Suceava, după ce şi-a prins piciorul sub cabina unui excavator care s-a răsturnat. ”Un bărbat, în timp ce executa lucrări cu un excavator, a rămas cu piciorul prins sub cabină, după ce uti

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum o ora
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Nicușor Dan: „Matei Păun nu candidează la o funcție publică și putem să-l lăsăm acasă”

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan a explicat la „dezbaterea” electorală de la Antena3 de ce Matei Păun, unul dintre finațatorii săi, nu și-a exprimat public, fie și prin rolul de simplu spectator, susținerea în sală. Nicușor Dan a afirmat că, în cazul victoriei, Păun nu

Ilie Bolojan: PSD și PNL au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greșit

G4Media acum 2 ore
Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal „au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greşit” în guvernările pe care le-au girat, a declarat marţi preşedintele interimar Ilie Bolojan, transmite Agerpres. Susțin

Ce notă ar da Nicușor Dan sistemului educațional din România: Îngrozit de ce se cere la clasa a II-a

Mediafax acum 2 ore
„Între 5 și 6, aș spune (că aș nota sistemul educațional din România – n.r.)”, a spus Nicușor Dan la Antena 3 CNN, întrebat ce notă ar da educației din România. Dan a dat propriul exemplu afirmând că unui copil cu condiția lui i-ar fi imposibil azi

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

10°/22°
Iasi
acum

10°
mar.

4°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
Constanta
acum

mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/12°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

7°/22°
vin.

6°/14°