Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşină nouă pentru WRC

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 25 ianuarie 2011 ·

Citroen a prezentat ieri noua maşină cu care va concura în Campionatul Mondial al Raliurilor şi marea vedeta a echipei, Sebastien Loeb

Citroen Racing şi-a lansat ieri, la Paris, maşina pentru noul sezon din WRC, World Rally Championship, a doua competiţie ca importanţă din motorsport după Formula 1. Personajul principal a fost însă tot Sebastien Loeb, francezul care a uimit lumea prin cele 7 titluri consecutive pe care le-a cîştigat din 2004 încoace şi 62 de victorii de etapă, record absolut.

Citroen Racing va fi echipa celor doi Sebastien: Loeb şi Ogier. Sînt colegi în echipa de uzină, dar în WRC vor fi adversari. "Unul trebuie să fie mai rapid decît celălalt", a punctat Loeb, pilotul care va împlini luna viitoare 37 de ani.

Francezul a intrat într-un club extrem de exclusivist de piloţi din motorsport care au cîştigat 7 titluri mondiale: Richard Petty, Dale Earnhardt, Valentino Rossi şi Michael Schumacher. Copilotul său, monegascul Daniel Elena, cu care a obţinut toate victoriile de pînă acum, îi spune lui Sebastien "Piticul". Cei doi s-au cunoscut în 1997 şi se consideră un cuplu pentru că petrec foarte mult timp împreună.

Lucruri mai puţin cunoscute despre Loeb

- i-a plăcut la început gimnastica, a practicat-o de la 3 ani, devenind campion regional al Franţei

- 15 euro a plătit pentru a participa la prima competiţie de raliuri rezervată tinerilor

- a făcut armata la tancuri timp de 10 luni şi a primit porecla de "kamikaze" pentru felul în care conducea monstrul cu şenile

- a fost fan al fast food-urilor McDonald’s şi Doner Kebab

- şi-a salvat copilotul acum 7 ani, atunci cînd Daniel Elena i-a dictat greşit traseul şi urma să fie dat afară

- doctorii au spus despre Leob că are o coordonare excepţională a ochilor, braţelor şi urechii interne

- are o acuitat

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 3 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°