Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Portofel electronic” pe iPad2 şi iPhone 5

Publicat in Jurnalul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Richard Doherty, directorul firmei de consultanţă Envisioneering Group, a declarat pentru Bloomberg că noile versiuni iPhone şi iPad vor beneficia de NFC (Near Field Communication). Graţie acestei tehnologii, este suficient să apropii terminalul de un punct al unui aparat de plată special (distanţa de comunicare între dispozitive este de maximum 4 cm). Cartela SIM a telefonului conţine software de securizare a plăţilor, similar cu cel folosit acum în tranzacţiile pe internet.

În decembrie 2008, 500 de clienţi ING din România au primit telefoane Nokia 6212 pentru a face mici plăţi cu terminalul prin NFC. Existau 25 de puncte, în Bucureşti, în care se puteau face microplăţile (suma maximă era de 80 de lei). Aparatele cu care comunica telefonul pentru plată se găseau la farmacii Sensiblu, la Hollywood Multiplex şi la Inmedio. Încărcarea contului din telefon s-a făcut prin GPRS, valoarea maximă din portofelul electronic fiind atunci de 1.000 de lei. Sumele sunt mici tocmai pentru a descuraja infracţiunile.

Profit Apple

Profitul net al Apple a crescut de aproape două ori în ultimele trei luni ale anului trecut, primul trimestru al anului fiscal 2010-2011, la 6 miliarde de dolari, datorită vânzărilor uriaşe de iPhone şi iPad din perioada Sărbătorilor de iarnă.

Apple a vândut 16,2 milioane de iPhone-uri în trimestrul analizat, în urcare cu 86% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului anterior. Totodată, compania a vândut 7,33 milioane de iPad-uri. Nu se cunosc încă datele de lansare ale noilor versiuni de iPhone şi iPad, dar cel puţin pentru tabletă sunt zvonuri care indică sfârşitul lui ianuarie sau începutul lui februarie.

Richard Doherty, directorul firmei de consultanţă Envisioneering Group, a declarat pentru Bloomberg că noile versiuni iPhone şi iPad vor beneficia de NFC (Near Field Communication). Graţie acestei tehnologii, este sufi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 5 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 4 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 4 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 13 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 6 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 9 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 6 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 5 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°