Cineva cu ceva glagore din actualul Executiv a avut una din putinele idei inteligente din ceea ce se poate auzi astazi. Anume sa conditioneze plata alocatiei pentru copii de numarul de absente de la activitatile scolare si de comportamentul, in general, al copiilor de varsta scolara.

Am asteptat sa vad daca si acest lucru va fi contestat de corul contestatarilor de profesie de prin mass-media consacrata. Bineinteles, obiectiile n-au intarziat sa apara.

Cica alocatia este un drept sacrosanct care nu poate fi conditionat. Cica parintii nu sunt responsabili de ceea ce se intampla la scoala si in afara casei, obligatiile lor incetand pesemne dupa ce isi expediaza odraslele la scoala. De preferinta cu taxiul, deoarece copiii au inceput sa uite la ce servesc picioarele, in afara jocului cu mingea.

Cica profesorii trebuie sa faca activitatile scolare atat de atractive, incat copiii sa nu se dezlipeasca de scoala nici sa-i pici cu ceara. Pentru ca, dupa cum se stie, in chip traditional, activitatile scolare ar trebui sa fie placerea suprema a copiilor.

Ca practician cu state vechi de serviciu in domeniu, trebuie sa afirm ca starea actuala in ceea ce priveste frecventa elevilor de varsta scolara si in ce priveste respectarea normelor de convietuire si disciplina in scolile romanesti este catastrofala. Adica inimaginabil de proasta, pentru cei care nu activeaza direct in acest spatiu.

Asistam la o disolutie totala a autoritatii educatorilor si la o debandada care cu greu se putea imagina, inclusiv in regimul de trista amintire, in care procesul a debutat.

Nu are rost sa vorbim, caci am fi taxati drept paseisti, despre scoala interbelica, un model de rigoare, seriozitate si performanta.

Ar fi pacat sa statuam ca model scoala din timpul lui Ceausescu, cea infestata de politica partidului unic, de