Aparatul administrativ din România are cultul cheltuirii banului public pentru a nu-l pierde anul viitor. În lipsa unor criterii de productivitate sau în prezenţa dezinteresului total al şefilor acestor instituţii, departamentele de achiziţii intră în panică pe la sfârşitul lunii noiembrie când se constată că mai sunt bani de cheltuit din buget. Dacă se cheltuieşte o sumă mai mică decât cea prevăzută iniţial, în loc de laude, instituţia respectivă va primi anul următor un buget văduvit de suma economisită în anul precedent. Nu este de mirare astfel că, în ciuda condiţiilor economice, a HG-urilor date de Guvern şi a nenumăratelor avertismente date de premier şi de miniştrii din echipa sa, în continuare, în văzul tuturor, se cumpără laptopuri de 6.000 de lei pentru a putea completa, pe teren, procesul-verbal. Cele 100 de laptopuri cumpărate de ISCIR au costat 600.000 de lei. Suma este mult prea mică pentru a conta în echilibrarea bugetului de pensii, de exemplu. ISCIR este însă doar una dintre sutele de agenţii sau de companii ale statului care cheltuiesc bani pentru a nu rămâne fără ei, an de an, de zeci de ani.

Instituţiile statului au fost încurajate de mediul politic, cel care le-a şi "populat" în mare parte, să considere că banii pot fi cheltuiţi oricum, indiferent de rezultate. Ceea ce este cu adevărat grav este că opinie publică are tendinţa de a minimaliza cazurile în care sumele cheltuite sunt mici. Fiecare ban pierdut contează. La fel ca în cazul zecilor de mii de români care încasează venitul minim garantat deşi nu se încadrează în limitele legii sau în cazul zecilor de mii, poate sutelor de mii de pensionari pe caz de boală care nu suferă de nimic. La fel ca în mediul privat, la fel ca în fiecare gospodărie, fiecare leu contează. Pentru că nu munceşte suficient pentru a-şi merita banii, statul îşi permite să îi cheltuiască doar pentru a nu-i pierd