Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni seară, la Antena 3, despre evenimentele de la Iaşi, unde şeful statului a fost huiduit în timpul manifestărilor dedicate Zilei Unirii, că nu a existat nicio formă de manipulare sau implicare politică.
El a ţinut să menţioneze că a fost prezent la evenimente şi că are experienţa întrunirilor unde există "mobilizare" de partid. "Astăzi nu a existat nicio formă de implicare sau manipulare politică", a spus Geoană, în acest context.
Fostul preşedinte al PSD a menţionat că a trecut prin mulţime, la Iaşi, în cursul dimineţii, şi a sesizat un amestect de indignare la adresa şefului statului cu "deznădejde pe care puteai să o tai cu cuţitul", informează Mediafax.
"Nu am simţit niciodată o mai mare ostilitate la adresa preşedintelui Traian Băsescu", a spus Geoană, menţionând că a fost oprit de stradă de oameni care întrebau de ce a fost adus Băsescu la Iaşi.
El a spus că la Iaşi au fost prezenţi rezervişti militari nemulţumiţi, dar şi simpli ieşeni. Geoană a menţionat că şi aceştia erau la fel de nemulţumiţi şi de indignaţi la adresa şefului statului.
Geoană a ţinut să îl felicite pe primarul Iaşului pentru organizare şi pe cei din opoziţie pentru că nu s-a implicat în evenimente. "Ar fi fost de ajuns o scânteie pentru ca să se producă o explozie la iaşi", a declarat Geoană.
El a mai spus că din acest moment nu mai este nicio legătură între români şi conducerea ţării.
Preşedintele Traian Băsescu a participat, luni dimineaţă, la manifestările organizate la Iaşi de Ziua Unirii Principatelor, el fiind huiduit puternic şi fluierat de mulţime încă de când şi-a făcut apariţia în Piaţa Unirii, atât în momentul în care i-a fost prezentat onorul şi a fost intonat imnul de stat, cât şi pe parcursul discursului pe care l-a ţinut în faţa celor peste o mie de persoane. Şi miniştrii Teodor Bacon