Un tânăr din Unirea a reclamat la Serviciul de Ambulanţă Alba modul cum s-a intervenit la un pacient. Ovidiu Ilea a chemat salvarea după ce unui bătrân i s-a făcut rău la un spectacol. Maşina a venit după 40 de minute chiar dacă a avut de parcurs o distanţă de 7 kilometri.
Un tânăr din comuna Unirea a depus, ieri, o plângere la Serviciul de Ambulanţă Alba prin care acuză comportamentul unui şofer, angajat la staţia de salvare din Ocna Mureş.
Ovidiu Ilea (24 de ani) a participat duminică după-amiază la un spectacol la Căminul Cultural din Unirea.La un moment dat, un bătrân în vârstă de 71 de ani a căzut lângă el.
A aşteptat 40 de minute ambulanţa
„Am sunat imediat la 112, dar au trecut 40 de minute până a venit ambulanţa. În momentul în care a ajuns, şoferul a avut un comportament care m-a şocat. Când i-am reproşat întârzierea a avut următorul răspuns: «da ce vrei să îmi rup maşina în două pe aici»“, a spus Ovidiu Ilea. Până la urmă, pacientul a fost urcat în maşină şi transportat la spitalul din Ocna Mureş.
„Durata traseului a fost de maxim 10 minute. În tot acest timp pacientului nu i s-a administrat nimic de către asistenta de pe ambulanţă“, a completat tânărul. Comportamentul şoferului a continuat şi la serviciul de urgenţe al spitalului. Ovidiu Ilea a solicitat informaţii la angajaţii unităţii medicale în legătură cu persoana la care putea să facă o reclamaţie împotriva acestuia.
„«Mă tu cine te crezi să îmi faci reclamaţie», mi-a replicat şoferul. Ulterior, m-a prins de braţ şi mi-a zis să ies afară din sală“, a afirmat Ovidiu Ilea. Şoferul se numeşte Nelu Mastan şi respinge toate acuzaţiile care i se aduc. „Nu am greşit cu nimic. Se pot verifica toate apelurile. Am întârziat maxim 5 minute pentru că a trebuit să stau la bariera de cale ferată“, a spus şoferul de pe Ambulanţă.
Acesta a completat că nu folosit cuvint