Dacă la începutul anului 2010, în ianuarie, în Constanţa au fost declaraţi 21.227 şomeri, co-res-punzător unei ponderi de 6,7%, în decembrie 2010 rata şomajului a fost de 5,7%, fiind înregistraţi în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă 17.910 şomeri.
Directorul executiv AJOFM, Romulus Florin Mincă, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că este loc şi de mai bine în ceea ce priveşte evoluţia ratei şomajului în judeţul Constanţa, ţinându-se cont şi de ultimele măsuri care au fost luate de Guvern şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. „Cu siguranţă vom avea o scădere a ratei şomajului, deoarece sezonierii nu vor mai beneficia de şomaj în urma încheierii activităţii de sezon, dacă nu au contribuit cel puţin 12 luni în ultimele 24 de luni, neluându-se în calcul indemnizaţia de şomaj pe care au primit-o ultima dată, pentru că, practic, ar beneficia de două ori de acelaşi stagiu de cotizare. Această problemă s-a reglementat. Astfel încât la sfârşitul sezonului nu vom mai avea o creştere a ratei şomajului. Pe de altă parte, cei care beneficiau de venitul minim garantat vor fi obligaţi să presteze şi muncă în folosul comunităţii. Se va face o diferenţă clară între cei care nu au un loc de muncă şi îşi caută un loc de muncă, doresc să muncească, şi cei care îşi caută superficial un loc de muncă sau nu îşi caută, mulţumindu-se cu acel venit minim garantat, mai iau o alocaţie de la 5-6 copii, în aşa fel încât pe piaţa muncii ei să obţină doar bani fără să şi muncească", a spus directorul constănţean.
Cursuri de bone
În 2011, AJOFM va organiza cursuri de formare pentru 1.200 de persoane. Cele mai multe locuri disponibile sunt pentru operator calculator electronic şi reţele -130 persoane, inspector resurse umane - 90 persoane sau ospătari -125 persoane. Persoanele în căutarea unui loc de muncă se pot