Preţul biletelor puse în vânzare pentru meciul de box dintre gălăţeanul Lucian Bute şi irlandezul Brian Mageese, care va avea loc la 19 martie, la Centre Bell, în Montreal, este cuprins între 95 şi 600 de dolari canadieni.
Celebrului complex din Montreal organizează mai multe evenimente sportive şi artistice în această primăvară, printre care şi concertele vedetelor internaţionale, Lady Gaga, Kylie Minogue şi Jon Bon Jovi, dar şi partidele de hochei, atât de iubite de canadieni, scrie ziarulnational.ro.
Dintre cei enumeraţi, cele mai scumpe bilete - între 70 şi 1.000 de dolari canadieni- sunt cele pentru a o vedea pe Lady Gaga. Concertul ei este singurul, de altfel, care depăşeşte evenimentul lui Bute.
Pentru Kylie Minogue, fanii sunt nevoiţi să scoată din buzunar între 65 şi 138 de dolari canadieni, iar la un concert Bon Jovi, spectatorii vor plăti între 70 şi 360 de dolari canadieni.
Microbiştii plătesc să vadă un meci de hochei între 65 şi 550 de dolari canadieni.