Companiile petroliere au majorat cu 20% preţul carburanţilor la pompă anul trecut, în condiţiile în care cheltuielile de producţie au rămas relativ constante sau au suferit majorări nesemnificative, a declarat Dragoş Bogdan, vicepreşedinte în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Sursa: ADI PÎCLIŞAN
Potrivit acestuia, în mod normal, "această creştere a preţurilor ar fi trebuit să se reflecte în veniturile companiilor şi implicit în profit şi impozitul pe profit datorat bugetului de stat". Astfel, ANAF va declanşa inspecţii fiscale generale acolo unde va considera necesar, pentru a verifica profiturile reale, a spus Dragoș Bogdan, la un post de televiziune.
Inspecţia fiscală generală la o companie petrolieră poate dura până la şase luni şi trebuie ţinut cont şi când a fost efectuată ultima inspecţie generală la acel contribuabil.
Ponderea taxelor a scăzut
Așadar, prețul carburanților a fost majorat în mod nejustificat în 2010, fără a fi determinat de evoluția cotațiilor bursiere la țiței, cursul valutar și evoluția taxelor, potrivit concluziilor unui raport elaborat de ANAF, în urma unor controale fiscale la companiile petroliere, apărut în presă.
De asemenea, ponderea taxelor în prețul carburanților a scăzut pe parcursul anului trecut, în ciuda majorării TVA la 24%.
Potrivit raportului, în 2010, au fost practicate preţuri mari la pompă, în condiţiile în care categoriile de cheltuieli cu costurile de producţie şi distribuţie au rămas constante sau au prezentat evoluţii nesemnificative. Astfel, „în mod normal din punct de vedere fiscal, această situaţie ar fi trebuit să genereze profituri mult mai mari şi, prin urmare, impozit pe profit mai mare, precum şi TVA de plată majorată", se menționează în document.
Au scumpit toți în același timp
De asemenea, inspectorii ANAF au constatat că, în majoritatea cazu