Este tare frig in aceasta dimineata de 26 ianuarie. La mormantul sotilor Ceausescu s-a strans o duzina de oameni, in majoritate barbati in varsta, cu paltoane ieftine, caciuli de oaie sau din blana sintetica, manusi. Fetele le sunt trecute, dar aspre, rosii de la frig. Unii tin in mana dreapta o lumanare aprinsa. Mai nimeni nu si-a descoperit insa capul.
Caprita vorbeste cu voce tare. Citeste cu patos Manifestul Uniunii Comunistilor Romani. “Comunistii au deschis calea Romaniei spre progres si civilizatie…”, “Aplicarea principiilor socialiste in viata economica si sociala a tarii, de planificare, centralismul democratic si remunerarea muncii dupa deviza
Litanie fara sfarsit. Litanie intr-o limba de lemn pe care multi poate o inteleg, dar care nu pare sa le ofere nicio emotie, doar confortul unei muzici cunoscute. “Stim cu totii unde ne-a dus lovitura militara de stat din decembrie 1989”…. “Numai comunistii mai pot salva Romania si poporul roman de la pieire”…
“Gata nea Caprita, a venit tovarasul colonel”…. Caprita se opreste in sfarsit. Tace, cu respect. Colonelul stapaneste mai bine arta spectacolului public. Si paltonul lui pare dintr-o stofa mai buna. Vorbeste rar, cu pauze de efect. “Va rog, tovarasi, sa tinem un scurt moment de reculegere in memoria tovarasului Nicolae Ceausescu”. Pauza de aproape un minut. E frig si liniste.
Apoi, colonelul Daniel Dediu pune pe marmura vanat-cafenie a mormantului sotilor Ceausescu un aparat de radio cu caseta. E chinezesc aparatul de radio. “Vom asculta mai intai imnul Uniunii Comunistilor si apoi Internati
