* asta este soluţia prin care edilul-şef a reuşit finalizarea în termen a unor proiecte, importante pentru oraş, aflate pe "buza prăpastiei" * din acest motiv, Simionescu aplică aceeaşi metodă şi în cazul celorlalte proiecte aflate acum în derulare
Perioada ce urmează se anunţă una foarte încărcată pentru oraş: încep lucrările de modernizare a Bulevardului Dorobanţilor şi se pregătesc alte două proiecte majore de aceeaşi factură, şi anume modernizarea Căii Călăraşilor şi a Căii Galaţi. Practic, oraşul va deveni un imens şantier în lucru, cu toate cele trei artere rutiere principale.
Dar nu numai străzile principale sunt în vizorul municipalităţii, pentru că şi clădirile vechi din zonele principale ale oraşului sau obiective turistice cu potenţial, aşa cum este Castelul de Apă, de exemplu, vor intra în reparaţii şi reabilitare. Astfel, este pe cale să înceapă o extinsă şi delicată "operaţie chirurgicală" de întinerire a urbei. Şi dacă luăm în calcul lista concretă a proiectelor mari pe care municipalitatea le are în portofoliu, se disting câteva linii clare în ce priveşte noua "faţă" a oraşului. În primul rând, până la finalul mandatului actualului primar ar trebui să fie finalizate lucrările de modernizare a Bulevardului Dorobanţilor şi a străzii Griviţa. La fel ca şi construcţia Staţiei de Epurare. De asemenea, vor fi în plin şantier Calea Călăraşilor şi Calea Galaţi, plus alte aproape 200 de străzi din cartiere, unde va fi extinsă reţeaua de apă-canal. Dincolo de întreg stresul creat locuitorilor de aceste lucrări, edilul-şef, Aurel Simionescu, ne asigură că tot "deranjul" se merită, pentru că oraşul va arăta mult mai bine la finalul proiectelor de modernizare.
- Au trecut doi ani şi jumătate de la alegerile locale, când vi s-a încredinţat mandatul de primar. Ce proiecte aţi preluat din mers la acest schimb de ştafetă cu vechea administraţie şi în c