Interesul angajatorilor a început să crească din ce în ce mai mult pentru astfel de recrutări, pentru că avantajele sunt numeroase
Dar şi oamenii sunt mai deschişi către aceste oferte pentru că îşi pot adăuga experienţă în CV, dar pot câştiga şi un salariu identic cu cel al unor angajaţi permanenţi
Cererea de angajaţi în regim temporar a crescut cu 15% în ianuarie şi ar mai putea creşte cu încă 25% până la sfârşitul anului
Debutul acestui an a adus un interes destul de ridicat al angajatorilor faţă de munca temporară, aşadar în luna ianuarie 2011 comparativ cu 2010 cererea de angajaţi pe durate de timp determinate în judeţele din vestul şi centrul ţării a crescut cu 15%, potrivit unei analize efectuate de Trenkwalder, una dintre cele mai mari companii de recrutare, selecţie şi plasare de personal. Potrivit analiştilor companiei de recrutare, în vestul şi centrul ţării există foarte mulţi investitori străini care produc pentru export către Europa Occidentală - iar acum economiile au ieşit din recesiune. De aceea există o cerere importantă din partea aceasta. După evoluţia spectaculoasă din 2010, reprezentanţii Trenkwalder estimează că pentru acest an se va înregistra în continuare o creştere pe segmentul de leasing de personal de 25%.
Cele mai multe cereri sunt pentru angajaţi în industria componentelor auto şi electronice
Potrivit Eurostat, Produsul Intern Brut la nivelul UE a înregistrat o creştere de 2,2% în T3 2010 - ultimul interval pentru care s-au calculat datele financiare. Această creştere are efecte concrete în întreprinderile care produc pentru export, situate în vestul şi centrul României şi pentru care Trenkwalder asigură angajaţi pe perioade de timp determinate, în conformitate cu legislaţia muncii în vigoare.
"În prezent, solicitările clienţilor noştri, angajatori din vestul şi centrul ţării, conf