Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectul second-hand: parcul auto a crescut cu 1,8%, la aproape 5,42 milioane de vehicule

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 26 ianuarie 2011 ·

Parcul auto din România a crescut anul trecut cu 1,8%, la peste 5,42 milioane de vehicule, din care 4,3 milioane sunt autoturisme, cu 6,4% mai multe faţă de 2009, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Cele mai multe vehicule sunt echipate cu motorizări pe benzină, aproape 60%.

În ceea ce priveşte structura pe vârstă, cele mai multe dintre vehicule, aproape 1,3 milioane, aveau o vechime cuprinsă între şase şi zece ani, 1,1 milioane vehicule între trei şi cinci ani, iar aproape 640.000 aveau o vechime de până la doi ani. Numărul vehiculelor cu o vechime de peste 20 de ani era de 932.000 unităţi. În Bucureşti erau înscrise cele mai multe vehicule, respectiv 1,17 milioane, urmat de judeţul Timiş cu peste 203.000 unităţi şi Cluj cu mai mult de 202.000 unităţi. La polul opus, cu cele mai puţine maşini înscrise, se află Tulcea, cu 40.500 vehicule înscrise. Parcul de vehicule mai cuprindea la sfârşitul anului trecut aproape 500.000 de autoutilitare, 50.000 de tractoare şi circa 26.000 de motociclete.

Parcul auto din România a crescut anul trecut cu 1,8%, la peste 5,42 milioane de vehicule, din care 4,3 milioane sunt autoturisme, cu 6,4% mai multe faţă de 2009, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Cele mai multe vehicule sunt echipate cu motorizări pe benzină, aproape 60%.

În ceea ce priveşte structura pe vârstă, cele mai multe dintre vehicule, aproape 1,3 milioane, aveau o vechime cuprinsă între şase şi zece ani, 1,1 milioane vehicule între trei şi cinci ani, iar aproape 640.000 aveau o vechime de până la doi ani. Numărul vehiculelor cu o vechime de peste 20 de ani era de 932.000 unităţi. În Bucureşti erau înscrise cele mai multe vehicule, respectiv 1,17 milioane, urmat de judeţul Timiş cu peste 203.000 unităţi şi Cluj c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 7 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 3 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 3 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 6 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 9 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii

Mediafax acum 4 ore
Singurul gol al partidei a fost marcat în prelungiri de Zoran Mitrov, în minutul 90+8. „Campionii României au pierdut pentru prima dată în istorie la Botoşani, după un gol primit în prelungirile meciului”, scrie pe pagina de Facebook a FCSB. FC Bot

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 9 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-2°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°