Înaintea aprobării sau refuzării aderării României și Bulgariei la zona Schengen, Comisia pentru Libertăți civile din Parlamentul European a cerut acces la rapoartele de evaluare finale, dar a fost refuzată.
Deputații au criticat refuzul "rușinos" și "inacceptabil" al Consiliului de a acorda accesul la aceste documente tuturor membrilor PE, considerând că acordul comisiei parlamentare trebuie dat în deplină cunoștință a faptelor. Conform procedurii de acord, Parlamentul European are dreptul să aprobe sau să refuze noi aderări la zona Schengen. .
Scrisoarea Germaniei şi Franţei, problema Consiliului
"Parlamentul European trebuie să aibă acces la aceste documente, pentru a putea să prezinte avizul său", așa cum a cerut Consiliului la 16 decembrie 2010. "Până acum nu am avut niciun fel de răspuns", a declarat Carlos Coelho (PPE, Portugalia), raportor din partea Comisiei pentru Libertăți civile. În ceea ce privește scrisoarea trimisă de miniștrii german și francez, raportorul a declarat: "Aceasta este o problemă a Consiliului, dacă vor să amâne aderarea sau nu. Noi trebuie să prezentăm un aviz în deplină cunoștință a faptelor".
Ce au spus eurodeputaţii români:
"Membrii acestei instituții trebuie să își facă datoria și pentru aceasta au nevoie de acele documente", a spus deputata Renate Weber (ALDE, România). "Obligația noastră este să lucrăm cu aceste rapoarte" și "astfel, Consiliul ne împiedică să ne facem datoria (..). Nu putem lucra cu scenarii (...), este inacceptabil", a mai declarat eurodeputata, care s-a întrebat de asemenea : "Este aceasta o strategie a Consiliului pentru a ne împiedica să dăm un aviz pozitiv ?"
Ioan Enciu (S&D, România): Extinderea trebuie să se bazeze pe evaluările grupurilor de lucru și "se dovedește că România îndeplinește condițiile, în timp ce Bulgaria mai are încă unele probleme"