* următorul vis al atletului veteran, care are în palmares 109 de astfel de participări, este să ajungă şi în Antarctica * primul concurs din 2011 este maratonul de la Bratislava, iar al doilea obiectiv Campionatul Mondial de la Sacramento
Singurul român care a depăşit deja cota 100 de participare la maraton este brăileanul Victor Ilie.
Anul trecut, atletul veteran legitimat la clubul bucureştean Ro Club Maraton a reuşit să bifeze competiţia cu numărul 109, fapt pentru care, drept recompensă, DJST Brăila i-a acordat o plachetă pentru cel mai bun sportiv veteran brăilean din 2010.
Foarte important este faptul că, din 109 competiţii de maraton la care a participat, pe toate continentele, mai puţin în Antarctica, doar la 3 dintre ele Victor Ilie a fost sponsorizat, pentru celelalte sportivul plătindu-şi singur cheltuielile.
"Prima competiţie la care am participat a fost în 1992, pe 21 iunie, când am alergat la Crosul Olimpic, iar după alte trei luni am luat startul la primul maraton din cariera mea. Aveam 42 de ani. Dar abia când am ajuns la al 60-lea maraton s-a întrezărit posibilitatea de a fi primul român care ajunge la cota 100. Această performanţă am realizat-o în 2010, în Australia", şi-a reamintit Victor Ilie.
După ce a alergat la 21 de maratoane în America de Nord, la Paris sau în Australia, brăileanul mai are un vis: să ajungă în Antarctica.
Până atunci Ilie se pregăteşte pentru maratonul de la Bratislava, primul concurs din 2011, care va avea loc pe 27 martie.
"Îmi doresc să ajung în Antarctica, acolo se ţin două maratoane anual, unul în martie şi altul în decembrie. Este foarte greu să ajungi acolo din cauza costurilor foarte piperate. Nu exclud însă posibilitatea ca acest vis să se împlinească la sfârşitul lui 2011. Acum mă pregătesc pentru Bratislava, iar al doilea concurs de obiectiv va fi Campionatul Mondial de la