Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul de la Cotroceni

Publicat in Adevarul, miercuri 26 ianuarie 2011 ·

Preşedintele s-a dus la Iaşi pe un teren defavorabil lui. Oriunde şi-ar fi făcut apariţia ar fi avut parte de acelaşi tratament.

Credeam că preşedintele Băsescu, confruntat cu nemulţumirea generală cauzată de situaţia economică proastă şi în faţa sondajelor de opinie care îl arată la o cotă de încredere inimaginabil de scăzută, va renunţa la diversiuni mărunte şi declaraţii politicianiste. Vremea giumbuşlucurilor a trecut, când din două vorbe sărea trei-patru puncte în sondaje. Situaţia e prea gravă. O situaţie care ar fi trebuit întâi de toate recunoscută în tot dramatismul ei. E singura cale pentru a găsi tonul just în apariţiile sale publice. Că a pierdut contactul cu realitatea omului simplu, a „capului de locuitor", este clar, dacă măsurăm ultimele sale declaraţii. Să acuzi televiziunile („unele", fireşte) că au învrăjbit militarii înseamnă să inversezi cauza cu efectul. Militarii au aflat din fluturaş că pensia li s-a diminuat cu ceva între 25 şi 70%. Pentru asta nu ai nevoie să dai drumul la televizor şi să urmăreşti ştirile. Nu ştiu cine, ce cifre îi arată preşedintelui, ce-i spun consilierii şi apropiaţii săi despre starea de spirit a populaţiei. Mi se pare tot mai rupt de realitate, defazat, alături de drum, mai greu de înţeles. Nu aş da prea mare importanţă huiduielilor pe care le-a încasat la Iaşi, nici nu mă pripesc să generalizez.

Totuşi, reacţia negativă de care „s-a bucurat" trebuie să-l pună pe gânduri. Ideea că s-a pus la cale o conspiraţie împotriva sa este prea ieftină. Să pretinzi că i-a fost pregătită o ambuscadă, că lumea fost instruită să-l primească prost, mi se pare infantil, ca să nu zic altfel. Dacă lumea o ducea bine, nicio huiduială nu ar fi fost posibilă. Cum ar fi fluierat unul, vecinii l-ar fi luat la înjurături şi l-ar fi scos afară din mulţimea preocupată să-l aplaude pe omul de la Cotroceni.

Băsescu s-a dus la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 55 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Guvernul ungar cere UE sancţiuni împotriva unor militari ucraineni: un etnic maghiar a murit în timpul mobilizării forţate în armată

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a cerut Uniunii Europene sancţiuni împotriva unor militari ucraineni, după ce un etnic maghiar din Ucraina a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori în timpul mobilizării forţate în armată.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 56 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°