Reprezentanții grupului Rompetrol, al doilea operator de pe piața carburanților, afirmă că au pus la dispoziția Fiscului toate datele solicitate privind prețul carburanților, însă primele concluzii cuprind "neclarități care nu reflectă situația actuală". Sursa: AGERPRES
1 /.
Grupul Rompetrol a pus la dispoziţia reprezentaţilor ANAF şi ai Consiliului Concurenţei toate informaţiile solicitate, oferind în acelaşi timp şi lămuriri privind modul de formare al preţului final şi evoluţia componentelor care intră în alcătuirea acestuia (cotaţii internaţionale, evoluţiile acestora, formule de calcul), au declarat pentru EVZ reprezentanții companiei petroliere.
„Modul de interpretare al datelor rămâne la latitudinea instituţiilor statului, dar din primele concluzii apărute în presă observăm faptul că există o serie de neclarităţi care nu reflectă situaţia actuală”, au transmis aceștia.
"Încredere în găsirea unei rezoluții corecte"
Reprezentanții Rompetrol au adăugat că influenţa cursului valutar, în special leu/dolar, în modul de formare al preţului final este semnificativă, ţinând cont ca materia primă este importată şi plătită în dolari.
La acestea, se adaugă şi influenţele macroeconomice. „Avem încredere în instituţiile competente în vederea soluţionării acestor nelămuriri şi în vederea găsirii unei rezoluţii corecte în ceea ce priveşte piaţa distribuitorilor de carburanţi din România”, a arătat compania.