Lucrează în învăţământ de aproape 23 de ani, fiind dascăl şi apoi inspector şcolar. S-a perfecţionat participând la zeci de proiecte, iar acum ea însăşi realizează proiecte şcolare inedite pentru elevii şi dascălii vâlceni.
profil
NĂSCUTĂ - 16 noiembrie 1964 în localitatea Mitrofani, judeţul Vâlcea.
STUDII - Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti.
FAMILIE - Căsătorită, are un copil.
Este profesoară de fizică la unul dintre cele mai bune colegii din oraş, Mircea cel Bătrân, şi spune că şi-a descoperit vocaţia în profesia de dascăl. „Am avut drept model, atunci când m-am hotărât să urmez cariera de dascăl, pe profesorul meu de fizică de la şcoală, un om absolut minunat. Felul în care se comporta cu noi m-a făcut să îmi doresc să îmbrăţişez şi eu această meserie", povesteşte Tatiana Mărăndici. Imediat după ce a terminat studiile a fost repartizată la un liceu din Băbeni, ulterior transferându-se la Râmnicu Vâlcea. „A urmat o perioadă foarte frumoasă pentru cariera mea, timp de patru ani am avut şansa să lucrez ca inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea", afirmă profesoara. Începând cu anul 2000 dascălul are posibilitatea să participe la foarte multe burse de perfecţionare, acum cariera sa luând o înorsătură spectaculoasă.
Proiectele şcolare, o provocare
„Am avut posibilitatea să merg în străinătate, la mai multe Universităţi din Europa, unde am observat alte sisteme educaţionale. De atunci, în mintea mea s-a înfiripat ideea că şi învăţământul românesc trebuie să aibă parte de lucruri noi, sisteme educaţionale moderne, aşa cum văzusem în ţările pe care le vizitasem", îşi aminteşte profesoara Tatiana Mărăndici. De-a lungul timpului, profesoara a reuşit să acceseze foarte multe proiecte şi să îi implice pe elevii şi profesorii vâlceni în tot felul de programe