Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Un bărbat de 40 de ani şi-a pus ştreangul de gât din cauza datoriilor la întreţinere (UPDATE FOTO şi VIDEO)

Publicat in Adevarul, miercuri 26 ianuarie 2011 ·

Ieşeanul s-a spânzurat în această dimineaţă, în apartamentul său situat într-un bloc din apropierea Spitalului de Recuperare.

Ora17.30: Specialişti ieşeni susţin că numărul de sucidari a crescut foarte mult în ultima perioadă din cauza condiţiilor socio-economice fără precedent. „Sinucideri au existat dintotdeauna, dar în ultimul timp s-au îndesit datorită condiţiilor socio-economice. Sunt oameni care rămân fără casă din cauza crizei, mulţi nu mai au loc de muncă. Oamenii sunt nepregătiţi pentru această situaţie, pentru că nu au văzut aşa ceva la părinţii, la bunicii lor. Se simt neputincioşi“, spune psihologul Gabriel Crumpei.

Acesta suţine că o soluţie pentru ieşirea din situaţii de acest gen este consilierea de specialitate. „La noi nu există nici mentalitatea aceea să se meargă la specialişti în cazul în care există o problemă. Nici familiile nu îi încurajează. Sinuciderile fac victime şi în rândul oamenilor tari, a afaceriştilor care nu pot accepta situaţia din cauza slăbiciunii, dar şi în rândul celor slabi, depăşiţi de situaţie“, a completat Crumpei.

Iaşi: Prietenii campionului naţional la offroad găsit împuşcat în cap refuză să creadă că bărbatul s-a sinucis (UPDATE)

Ora 14.00: Ioan Vasilică, de 40 de ani, s-a spânzurat cu o curea în sufragerie. El a fost găsit în această dimineaţă de soţie, care dormea în cealaltă cameră din apartament, împreună cu cele două fiice de 16, respectiv 17 ani.

Maria Vasilică (foto jos), soţia sinucigaşului, este convinsă că Ioan s-a spânzurat pentru că nu mai putea face faţă datoriilor. „Se temea să nu ne pierdem casa. A mai încercat să se sinucidă şi de Crăciun, când şi-a crestat gâtul cu un cuter. A fost internat de mai multe ori la Socola pentru dezalcolizare“, a declarat femeia. Bărbatul ei a fost dat afară de la CET în decembrie.

Maria Vasilică povesteşte cum s-a sinucis soţul ei @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 4 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 47 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Peiu (AUR): România a fost vândută pe datorie.Toți au știut, toți au tăcut, toți trebuie să răspundă

Mediafax acum 29 minute
„Ne aflăm în fața unui caz de complicitate politică în formă continuată, care a dus la o catastrofă economică. Ciolacu, Ciucă, Iohannis – toți acești oameni, aflați în fruntea statului în 2024, au fost avertizați oficial, în scris, de apariția unei

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 53 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°