Numit la cîrma "naţionalei" de controversatul prefect interbelic al Capitalei, Gabriel Marinescu, acelaşi care, în ciuda originii evreieşti a lui Economu, reuşeşte să-l trimită la un meci amical în Germania după ce obţine bunăvoinţa ministrului nazist de la Bucureşti

Echipa naţională de fotbal iese în pas vioi de la vestiare, băieţii aleargă uşor, cu pieptul înainte, spre centrul terenului, pentru o nouă partidă. În vîrful coloanei păşeşte ţanţoş un tip rotofei, pînă în 50 de ani, purtînd pe nas nişte ochelari simpatici, precursorii stilului Harry Potter.

Cu o figură serioasă, pătruns de încărcătura momentului, omul emană un aer de Jean Gabin, versiune la senectute, şi nici că-i pasă dacă în jurul său mai iscă zîmbete din pricina felului haios în care-şi mişcă braţele pe lîngă corp. În sinea lui contează doar că el, Virgil Economu, este selecţionerul României şi de priceperea sa depinde soarta "naţionalei", bucuria sau tristeţea celor care o îndrăgesc.

Martor la naşterea lui "Il Dio"

Episodul, imortalizat şi pe peliculele tremurate ale vremii, a devenit în timp una dintre mărcile înregistrate ale fostului antrenor. E rupt din perioada interbelică a "tricolorilor" şi din anii imediat următori celui de-Al Doilea Război Mondial, cînd Economu, de formaţie agronom, a condus în trei rînduri destinele reprezentativei: '39-'40, '41-'42 şi '46.

Din primul mandat datează inclusiv celebrul meci amical cu Italia, 1-2 la Roma, precedat de salutul nazist adresat de Baratky şi compania lui Mussolini, pe "Olimpico". Gest urmat de o partidă memorabilă reuşită între buturi de Mircea David, devenit din acel moment "Il Dio", după botezul făcut de jurnaliştii peninsulari.

A creat şcolile de arbitri şi de antrenori din România

De ce, pe nepusă masă, un remember Economu? Pentru că Gazeta a descoperit recent