- Comentariu - nr. 709 / 26 Ianuarie, 2011 Va mai amintiti, stimati cititori? Va reamintim noi. Dupa euforia de dupa un referendum (e vorba de cel cu suspendarea din functie - n.n.), presedintele Traian Basescu decidea ca, odata la trei luni, in Piata Universitatii, sa se intalneasca cu poporul. A si propus ca adunarea sa aiba loc in ultima sambata a intervalului de trei luni, incepand cu ora 17. Daca era pusa in practica, ideea ar fi fost, sa recunoastem, o premiera in randul statelor democratice europene. Doar in America Latina _ spuneau analistii _ se intalneste o asemenea practica. Multi se intrebau atunci: vor reprezenta cei 2-3.000 (fie 5.000) de oameni, aflati in Piata Universitatii din Bucuresti, poporul roman? Puteau acestia _ prin intermediul presedintelui _ sa adopte decizii (ca venite… de la popor) in numele milioanelor de romani care, atunci, nu s-au prezentat la vot sau al celor care au votat (la referendum) DA?! Si asta, cata vreme existau (exista) institutii autorizate ale statului de drept _ Guvernul si Parlamentul? Norocul este ca nimic din toate acestea nu s-a intamplat. Preconizata "intalnire cu poporul" a fost, ca multe altele, o simpla declaratie demagogica, un fel de _ spuneau unii _ "minciuna prezidentiala"! De altfel, consilierul personal al presedintelui, Sebastian Lazaroiu, explica atunci ca "este o idee, si vom vedea daca va da roade sau nu; a fost o decizie spontana a sefului statului". Ea n-a dat roade, pentru ca nici nu a fost incercata! Si, ca de atatea ori _ in deciziile sale "spontane" _, presedintele una promite si alta face. Concluzia? Simpla ca buna ziua: seful statului nu ar trebui sa se (si sa ne) conduca dupa "impulsuri spontane", ci sa cugete inaintea luarii unor decizii, a formularii unor promisiuni. Acum, in 2011 _ cand Basescu "fuge", nu mai cauta poporul, presedintele are alte griji: Alianta Opozitiei ii da frisoane.