Comisia pentru Libertăți civile, justiție și afaceri interne
Înaintea aprobării sau refuzării aderării României și Bulgariei la zona Schengen, Comisia pentru Libertăți civile a cerut ieri ca deputații europeni să aibă acces la rapoartele de evaluare finale și la recomandările făcute de fiecare țară, ca și la informațiile privind situația implementării acestor recomandări. Deputații au criticat refuzul "rușinos" și "inacceptabil" al Consiliului de a acorda accesul la aceste documente tuturor membrilor PE, considerând că acordul comisiei parlamentare trebuie dat în deplină cunoștință a faptelor.
Parlamentul European are dreptul să aprobe sau să refuze noi aderări la zona Schengen. (conform procedurii de acord).
"Parlamentul European trebuie să aibă acces la aceste documente, pentru a putea să prezinte avizul său", așa cum a cerut Consiliului la 16 decembrie 2010. "Până acum nu am avut niciun fel de răspuns", a declarat Carlos Coelho (PPE, PT), raportor din partea Comisiei pentru Libertăți civile. Potrivit deputatului, "Consiliul a decis deja că aceste documente vor fi disponibile numai într-o sală a Consiliului", și numai un număr limitat de deputați vor putea să aibă acces la acestea.
"Nu toți membrii acestei comisii, care vor trebui să voteze [cu privire la aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen], vor putea avea acces la aceste documente. Acest lucru este inacceptabil", a spus Carlos Coelho.
Toți membrii Comisiei pentru Libertăți civile au subliniat că "Parlamentul European trebuie să fie respectat (..). Trebuie să știm mai întâi ce se întâmplă exact și apoi să decidem ce vom face", au declarat aceștia.
Pe fond, se pare că nu vor fi probleme cu România, dar există unele probleme cu Bulgaria", în special în ceea ce privește controlul frontierelor cu Turcia", a declarat Carlos Coelho. "Autoritățile bulgare încearc