Unul dintre cei mai bătrâni giurgiuveni, Tudor Roşca (101 ani), locuieşte împreună cu soţia sa, Maria (84 de ani) într-o căsuţă simplă de pe strada Smârda din municipiu.

Bărbatul a fost cojocar şi, chiar dacă privirea nu prea îl mai ajută, încă este solicitat de „muşterii”. „A venit acum o săptămână un cetăţean să îi lărgească Tudor o căciulă. Am lucrat amândoi. Eu cu mâna, el cu sfaturile. Acum doar rar mai facem aşa ceva. Nu mai avem nici ac de cojocărie, nici degetar. Am folosit acul normal” povesteşte Maria, cea care l-a ajutat mereu pe soţul său.

După o viaţă în care s-a împărţit între familie şi muncă, bărbatul spune că nu a trăit degeaba. Nu se plânge de pensie, chiar dacă doar el beneficiază de venit. Lunar se strâng 680 de lei, aproape o treime reprezentând pensia de veteran de război. Din aceşti bani îi mai ajută şi pe alţii.

Nea Tudor s-a născut la doi ani după răscoala din 1907, în localitatea Oinacu. A fost al şaselea dintre cei şapte copii ai familiei Roşca. „La 14 ani tata a vorbit cu un maestru cojocar din oraş să mă ia ucenic la el. După o lună am fugit de-acolo şi m-am întors pe jos în sat” povesteşte bătrânul care a fost bătut şi trimis din nou la Giurgiu. „Eu vroiam să mă joc cu cei de vârsta mea, să mă urc în copaci. M-a bătut tata că am fugit, dar îi mulţumesc acum pentru bătaia aia. M-am întors la muncă şi am prins drag de ac şi aţă” povesteşte nea Tudor, cel care îşi aminteşte că primul lucru care a ieşit din mâinile sale a fos o căciulă. De oaie. „Multe din cojoace şi căciuli erau din lână de oaie. Cei mai bogaţi cereau din piele de iepure sau de vulpe” mai spune pensionarul giurgiuvean.

Sparge lemne la 101 ani

Bătrânului i se umezesc ochii când vorbeşte despre soţia sa. „Mărioara avea 19 ani când m-am căsătorit cu ea. Era foarte frumoasă şi m-a ajutat să trec peste moartea primei soţii care s-a prăpădit în