Adrian Mutu a declarat într-o conferinţă de presă susţinută, în această seară, la stadionul grupării Fiorentina, că regretă ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă la Fiorentina, menţionând că a fost sfătuit greşit, dar că îşi asumă întreaga responsabilitate
"Vreau să lămuresc situaţia referitor la ceea ce s-a întâmplat. Sunt aici pentru că vreau să joc din nou. A fost o perioadă dificilă. Înainte de a vorbi, am dorit să aflu care este situaţia. Nu sunt aici pentru a mă plânge, ci pentru a spune că îmi pare rău pentru ceea ce mi s-a întâmplat mie şi Fiorentinei. Am înţeles că am greşit atunci când am plecat şi mi-am lăsat coechipierii, antrenorul şi clubul înainte de meciul cu Bologna, însă am fost sfătuit greşit.
Pietro Chiodi (dreapta), noul impresar al lui Mutu este finul lui Victor Becali
Însă, responsabilitatea îmi aparţine în totalitate. Am cerut deja scuze echipei şi lui Mihajlovici în urmă cu două săptămâni, trebuia să le dau explicaţii. Atunci când am spus că mă simt dator faţă de oraş era adevărat, cred asta şi acum, de aceea doresc să rămân la Florenţa şi să-i răsplătesc pe fani pentru afecţiunea cu care m-au înconjurat chiar şi în aceste momente, ca după toate celelalte probleme. Voi avea nevoie de multe luni şi multe goluri pentru a-mi plăti această datorie. Îmi doresc foarte mult să joc şi să dau goluri", a spus Mutu.
"Briliantul" ar putea reveni la echipa viola sâmbătă, în partida pe care elevii lui Mihajlovici o vor susţine în deplasare cu Lazio.
Jucătorul a adăugat că nu ştie dacă va fi reprimit în lot, decizia urmând să fie luată de conducerea clubului. "Am trecut prin momente urâte şi nu am fost capabil să le gestionez. Nu mai ştiu ce să spun, pentru că mi-am cerut scuze de atât de multe ori. Ce răspuns aştept de la Andrea Della Valle? Speranţa că mă voi întoarce am avut-o întotdeauna, însă ei