Majoritatea fondurilor vor merge pentru reabilitarea mai multor drumuri, dar şi pentru modernizarea unor unităţi de învăţământ.
Edilii Vasluiului au decis cum vor fi cheltuiţi banii din fondul de rulment al Primăriei Vaslui. Prioritară va fi finanţarea proiectelor de investiţii aflate în derulare.
„Potrivit actelor normative în vigoare, fondul de rulment poate fi utilizat şi pentru finanţarea unor investiţii din competenţa autorităţilor administraţiei publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivităţii. Noi am decis să folosim banii pentru finanţarea lucrărilor de modernizare a Şcolii nr. 3 „Constantin Parfene“ Vaslui şi a şcolilor din suburbiile Brodoc şi Viişoara, dar şi pentru modernizarea mai multor străzi şi a unei parcări“, a explicat primarul Vasile Pavăl.
„Dacă n-ai drumuri, nimic nu merge“
Pe lângă excedentul de anul trecut, Primăria mai are un sold din anii anteriori, de aproximativ 77.000 de lei, astfel că fondul total de rulment însumează acum peste 2,7 milioane de lei.
Peste două milioane de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 75% din bani, vor fi investiţi în infrastructură. Banii vor fi folosiţi pentru realizarea unei parcări în zona Smârdan, modernizarea străzii Dragoş Vodă şi reabilitarea străzilor Emil Racoviţă, 1 Mai, Andrei Şaguna, Dr. Ghelerter, Eduard Ghica, Buna Vestire şi a străzilor din zona Ion Creangă.
„Este foarte bine că fac străzile. În anii trecuţi aveam impresia că străzile erau ultima grijă a iubiţilor noştri conducători, însă acum văd că s-au mai schimbat lucrurile. Dacă n-ai drumuri, nimic nu merge“, a spus vasluianul Dumitru Ţap, bucuros că, după zeci de ani, strada Dragoş Vodă va fi modernizată.
Din fondul de rulment, alţi 688.500 de lei vor fi folosiţi pentru modernizarea şcolilor amintite de primar. Şefii IŞJ